Fosta șefă a Autorității Electorale Permanente a fost pusă sub control judiciar pentru trafic de influență, spălare de bani și inducere în eroare a anchetatorilor printr-un denunț fals. Banii din trafic de influență i-a ascuns în proprietăți.

Ana-Maria Pătru este acuzată de procurori că a pretins în 2013 de la firma Siveco suma de un milion de euro, „spunând că are influență asupra directorului unei instituții publice cu atribuții de control (Consiliul Concurenței, n.r.) și a promis că-l va determina să soluționeze în mod favorabil o investigație care privea firma de de software”.

Pătru a primit 600.000 de euro în trei tranșe, una dintre ele în valoare de 400.000 de euro într-o servietă marca Montblanc în care se afla și un stilou aceeași marcă.

„În perioada 26 iulie 2013 – 02 noiembrie 2016, Pătru Ana Maria a disimulat adevărata natură a provenienței sumei de 600.000 euro și beneficiarul real al acestei sume, obținută ca urmare a săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prin:

 

  • achiziționarea, pe numele unei rude, a unui teren în suprafață de 1.000 m2 situat pe raza orașului Voluntari, județul Ilfov, în valoare de 130.000 euro;
  • achiziționarea, pe numele unei alte rude, a unui apartament situat în municipiul Constanța, județul Constanța, cu suma de 80.000 euro (din care 75.000 euro au fost achitați, în numerar, cu titlu de avans, diferența de preț în sumă de 5.000 euro fiind achitată prin virament bancar);
  • efectuarea unor investiții, în perioada 2014-2016, în sumă totală de 437.314,13 euro, constând în edificarea pe terenul situat în orașul Voluntari, județul Ilfov, menționat mai sus, a unui imobil - casă de locuit, (inclusiv dotarea și amenajarea acestuia) precum și dotarea și amenajarea apartamentului situat în mun. Constanța, amintit anterior”, descriu procurorii modalitatea prin care au fost spălați banii din trafic de influență.

 

Procurorii mai spun că pe 05 decembrie 2016, „Ana Maria Pătru a formulat și înregistrat la Direcția Națională Anticorupție un denunț privind existența unei infracțiuni de trafic de influență, pretins comisă de directorul instituției publice (Consiliul Concurenței, n.r.), cunoscând că acesta este nereal. Cu ocazia audierii în calitate de inculpat, Pătru Ana Maria a recunoscut că denunțul – obiect al infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, reținută în sarcina sa, este mincinos”, au explicat procurorii DNA.