Autoritatea Vamală Română a transmis joi, referitor la șeful său, Dinu-Octavian Nicolescu, reținut de DNA pentru pentru trafic de influență, că, la data faptei, acesta nu era angajat în cadrul AVR.

"Pentru a nu se crea confuzii în rândul opiniei publice, reiterăm că faptele de care respectivul funcționar public este suspectat, nu au legătură cu activitatea desfășurată în cadrul Autorității Vamale Române. Autoritatea Vamală Română a oferit și va oferi sprijin permanent organelor de cercetare penală și va lua măsurile legale ce se impun cu privire la raportul de serviciu al funcționarului public în cauză", a transmis instituția.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) l-au reținut miercuri pe Dinu-Octavian Nicolescu, suspectat că a primit o sumă de 995.000 de lei în schimbul influenței sale ca director economic la Ministerul mediului.