Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost prins în flagrant vineri seară când lua mită 1,25 milioane de lei într-un restaurant din Vaslui. PSD a anunțat deja că sâmbătă îl va exclude din partid.

UPDATE

DNA a anunțat sâmbătă dimineață că procurorii de la Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a lui Dumitru Buzatu.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 08.05.2023 - 07.09.2023, inculpatul Buzatu Dumitru, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziție publică pe care acesta din urmă îl încheiase cu Consiliul județean Vaslui și care avea ca obiect reabilitarea și modernizarea unor drumuri din județul Vaslui astfel încât contractul să se deruleze în bune condiții (plată facturilor).

În contextul menționat mai sus, la data de 22 septembrie 2023, inculpatul Buzatu Dumitru ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpatului Buzatu Dumitru i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 23 septembrie 2023, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

+++

Buzatu se află în custodia polițiștilor și procurorilor DNA Iași. 

Potrivit Digi24.ro, banii luați de Dumitru Buzatu drept mită erau pentru acordarea unui contract a cărui valoare era de 10 ori mai mare, evaluat la cel puțin 12 milioane de lei, finanțat cel mai probabil din bugetul Consiliului Județean Vaslui.

Au loc percheziții și la una dintre casele acestuia.

Baronul Dumitru Buzatu este unul dintre cei mai influenți lideri PSD, fiind la al treilea mandat de șef al CJ Vaslui. 

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că Dumitru Buzatu va fi exclus sâmbătă din PSD.

"Voi convoca mâine de urgență Biroul Politic Național în format online și voi propune colegilor excluderea domnului Dumitru Buzatu din partid. Am spus întotdeauna că în mandatul meu toleranța pentru faptele de corupție este ZERO! Iar cei care nu înțeleg acest lucru nu au ce căuta în PSD!", a scris Ciolacu pe pagina lui de Facebook.

Ulterior, Biroul de presă al PSD a anunțat că Biroul Permanent Național al partidului se reunește sâmbătă, de la ora 10.00, la sediul central din Șoseaua Kiseleff, cu participare fizică și on-line.

+++

Dumitru Buzatu a fost un lider important și influent în PSD pre vremea când partidul era condu de Liviu Dragnea. În 2017, când oamenii protestau împotriva infamei OUG 13, el a numit protestatarii „răgălii”.

„Spre deosebire de președintele Liviu Dragnea, eu fac parte din aripa talibană a PSD și nu mă interesează nici măcar 100.000 de răgălii adunate de undeva", spunea Dumitru Buzatu.

În ianuarie 2022, același Buzatu susținea că social-democrații nu aveau cum să „sărăcească” Vasluiul, pentru că „vasluienii au fost dintotdeauna săraci”.