Curtea de Apel Brașov ș-a condamnat vineri definitiv pe baronul PSD Ionel Arsene la 6 ani și 8 luni de executare.

UPDATE

​Ionel Arsene a fost dat în urmărire generală de Poliția Română, după ce vineri a fost căutat de polițiști pentru punerea în executare a mandatului, însă nu a fost găsit.

Digi24 spunea vineri că Arsene ar fi părăsit țara înainte de pronunțarea sentinței și că se află în Italia.

+++

În primă instanță, în aprilie anul trecut, Arsene a fost condamnat la 8 ani și 4 luni de închisoare  de către Tribunalul Bacău.

El a făcut apel, iar acesta s-a judecat la Curtea de Apel din Brașov.

Ionel Arsene, care este șeful CJ Neamț, a fost condamnat pentru trafic de influență, după ce a fost trimis în judecată de DNA în 2018 fiind acuzat că în 2013, în calitate de deputat și președinte al organizației PSD Neamț, a primit de la o persoană (martor în cauza) suma de 100.000 euro pentru a-și folosi influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenției Naționale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispozițiilor legale privind conflictul de interese și regimul incompatibilităților în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcție de conducere în administrația locală.

Procurorii anticorupție susțin că banii remisi de martor într-un restaurant din București ar fi să ajungă la persoanele respective prin intermediari.