Daniel Horodniceanu, cel care va fi înlocuit la șefia parchetului anti-mafia, spune că nu a ieșit public pentru a vorbi despre dosare pentru că nu este un „jucător” și nici nu a încercat vreodată să pară simpatic pentru cei care numesc în funcții.

„La momentul modificărilor pe legislație proprie, am simțit nevoia unui suport real al Ministerului Justiției, pe care din nefericire nu l-am primit. Discutăm despre un Minister al Justiției de după Ordonanța de Urgență din 2016. Așa cum nu s-a simțit nici în numirea șefilor de secție, care am remarcat că ne este reproșată nouă, după ziua de ieri. Nu, de 18 luni, adică din luna ianuarie 2017, DIICOT a solicitat în mod repetat organizarea unor concursuri de ocupare a acestor funcții, nefiind nici pe departe adeptul ocupării unor funcții de asemenea importanță în afara unor mandate certe încredințate de ministru”, a spus Horodniceanu într-o conferință de presă.

El a mai spus că nu are profilul unui „jucător” și nici nu a vrut să fie pe placul celor care numesc în funcții.

„Mi s-a reproșat că nu am dus o politică de popularizare mai intensă a cauzelor aflate în lucru la DIICOT. Am fost acuzat de non-combat sau de lipsă de implicare pentru că am refuzat unele ieșiri publice. Îmi asum acest lucru, dar personal nu am profilul unui jucător și consider că la orice palier al parchetului, ca parte a magistraturii, lucrurile importante trebuie pronunțate tehnic și cu reținere, tocmai pentru a le da greutate. Nu mi-am propus niciodată să fiu comod pentru parteneri și nici să mă fac mai simpatic spre finalul mandatului, pentru a fi pe placul celor care au autoritate de decizie pe numirea în funcția pe care încă o ocup”.

Horodniceanu a spus și că în trei ani de mandat au fost schimbați cinci miniștri ai Justiției, patru miniștri de Interne și trei procurori generali, dintre care unul interimar. Dintre aceștia, unul nu a răspuns la telefon timp de două luni, iar altul cinci luni.

„Față de fiecare dintre aceștia am militat întotdeauna pentru dezvoltarea operațională a structurii, pentru resursele materiale și operaționale ale acesteia, pentru proiectele pe care le-am derulat și le derulăm în continuare, pentru menținerea ordinii procedurale în dosare, chiar dacă acest lucru a însemnat ca unii dintre miniștri să nu îmi răspundă la telefon câteva luni. Unii cinci, alții două”, a adăugat Horodniceanu, care a făcut un bilanț al celor trei ani de mandat în fruntea DIICOT.