Într-un editorial semnat Board-ul editorial, publicaţia Financial Times scrie că UE ar trebui să reziste presiunilor autorităţilor române şi să o numească pe Laura Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european.

"UE se află în plin proces de numire a primului șef al Parchetului European, înfiinţat de curând. Ei ar trebui să aleagă persoana cea mai calificată pentru această funcţie. Ea este Laura Codruta Kovesi, un procuror curajos și distins din România", se arată în editorialul publicat joi.

Financial Times notează că sunt mai multe argumente argumente în favoarea lui Kovesi. Precizând că şi ceilalţi doi candidaţi ar face o treabă bună, publicaţia britanică apreciază că ei nu au experiența Laurei Codruţa Kovesi în a duce "o luptă, dificilă și câteodată de una singură împotriva corupției politice profunde din ţara sa".

Cotidianul britanic aminteşte încercările PSD de a o discredita şi încercarea disperată de a o pune sub acuzare. Pe de altă parte, Financial Times reaminteşte că în cazul lui Donald Tusk, sabotat de polonezi, UE a luat decizia corectă şi i-a acordat un al doilea mandat la conducerea Consiliului European.