Ministrul de Interne, Lucian Bode, a intentat un al treilea proces Universității Babeș - Bolyai referitor la teza sa de doctorat.

Pe rolul Tribunalului București a fost înregistrată luni solicitarea secretarului general al PNL privind anularea hotărârii Comisiei de etică a universității, în care se afirmă că teza de doctorat a ministrului este profund viciată, relatează Agerpres.

În cadrul Hotărârii Nr. 1 din 2023 a Comisiei de etică a Universității Babeș - Bolyai se mai arăta faptul că universitatea va sesiza CNATDCU cu concluziile analizei tezei de doctorat și se solicita ministrului și Editurii CA Publishing retragerea cărții "Securitatea energetică și managementul resurselor la începutul secolului XXI: România în context european actual", publicată pe baza tezei.

De asemenea, pe rolul Tribunalului Sălaj s-a înregistrat, în 2 februarie, solicitarea lui Lucian Bode de anulare a Hotărârii nr.10/ 2022, prin care Comisia de etică din cadrul UBB se autosesiza pentru suspiciuni de plagiat în teza de doctorat a ministrului.

În fine, Curtea de Apel Cluj a stabilit data de 22 martie ca prim termen în recursul pe care ministrul l-a intentat Universității Babeș - Bolyai, privind suspendarea Hotărârii nr.10/ 2022.

În 17 ianuarie, Tribunalul Sălaj respinsese ca nefondată cererea de suspendare a executării acestei Hotărâri.