Cătălin Predoiu, despre recursul compensatoriu: Vom opera modificări în Parlament
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat marți că Legea recursului compensatoriu va fi modificată în Parlament, precizând că, la momentul actual, a ieși cu o ordonanță de urgență pe acest subiect ar fi "puțin hazardat".
"Trebuie să acționăm pe trei planuri - un plan e cel în Parlament, să ajustăm legea astfel încât să nu mai poată fi aplicată în mod (...) neglijent și excesiv de permisiv. (...) Al doilea plan pe care acționăm este de a continua lucrările de extindere a capacității penitenciare. Aici, îmi pare rău s-o spun, în ultimii ani s-a pierdut timpul, timp prețios. Al treilea plan este unul juridico-diplomatic, să discutăm cu CEDO, să explicăm că în România situația este alta. (...) Nu se face probațiune după ce se iese din penitenciar, adică acești deținuți care ies din penitenciare în condițiile legii recursului compensatoriu nu sunt supravegheați, monitorizați așa cum ar trebui să fie. La noi (...) tot serviciul de probațiune gestionează 100.000 de cazuri. Un inspector de probațiune are în grijă 173 de cazuri, ceea ce înseamnă efectiv că nu se face serviciu de monitorizare", a spus Predoiu, la Realitatea Plus, citat de Agerpres.
Pe de altă parte, el a explicat că în ultimii ani, din cauza faptului că legea penală a fost "grav slăbită", recidiviștii au o îndrăzneală tot mai mare.
"Mai e o cauză care a apărut în ultimii ani: pur și simplu, recidiviștii nu mai au frică de lege. Legea penală a fost foarte grav slăbită în ultimii ani, respectul legii, frica de lege în sensul bun al cuvântului. Capacitatea parchetelor de a investiga, capacitatea poliției de a reacționa a fost grav (...) subminată și există acest context în care (...) recidiviștii, în special, au o îndrăzneală din ce în ce mai mare de a comite infracțiuni", a susținut Predoiu.
Demnitarul a punctat că se lucrează "zi lumină" la o soluție pentru această problemă.
"Intervenim pe toate planurile. Nu se stă, se lucrează zi lumină la Ministerul Justiției. Odată reluate lucrările Parlamentului, vom opera alături de parlamentari, toate partidele, că înțeleg că e mare consens aici, aceste modificări. Dar în acest moment, acum, când vorbim, a ieși cu o ordonanță de urgență fără să ne asigurăm că nu dăm în altă dandana, care tot pe România ar costa-o până la urmă, ar fi puțin hazardat, ca să nu spun altfel", a adăugat Cătălin Predoiu.
Comentarii