CCR a amânat pronunțarea pe legea pensiilor speciale și pe cea a cumulului pensie-salariu

Curtea Constituțională a decis miercuri să amâne până pe 2 august, respectiv 21 septembrie, pronunțarea pe sesizările privind legea pensiilor speciale și pe legea privind cumului pensie-salariu la stat, a anunțat Curtea într-un comunicat de presă.
Este vorba despre obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, obiecție formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
De asemenea, judecătorii CCR au amânat pentru data de 21 septembrie 2023 obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind unele măsuri pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, obiecție formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Într-un comunicat de presă, USR acuză Curtea Constituțională că a amânat fără motiv o decizie pe legea PSD-PNL privind pensiile speciale, ceea ce va bloca accesul României la banii europeni din PNRR, iar judecătorii CCR, unii dintre ei beneficiari ai pensiilor speciale, "sacrifică interesul României de dragul propriilor privilegii".
„Curtea Constituțională e în contratimp față de interesele României, cel puțin referitor la pensiile speciale. Interesul țării era ca decizia privind constituționalitatea sau neconstituționalitatea legii salvării pensiilor speciale să fie luată cât mai repede pentru a putea corecta ce e de corectat din punct de vedere constituțional. Oricum, nicio pensie specială nu ar fi desființată și nici nu va trece pe contributivitate în următorii 20 de ani”, declară deputatul USR Cristian Seidler.
de Radu 26 Iul 2023 16:03
(Vezi: https://romania.europalibera.org/a/pensii-speciale-constitutionale/31835970.html
Astfel, parlamentarii și-au recăpătat privilegiile și pot să-i sfideze în continuare pe românii obișnuiți, care , după o viață de muncă au niste pensii de mizerie.
Dar, dincolo de ticălosia CCR se află ipocrizia PSD care anul trecut a insistat ca proiectul lor de de lege privind desființarea pensiilor speciale ale parlamentarilor să fie cel adoptat. Acum PSD-istii sustin din nou că ei nu sunt de acord cu pensiile speciale pentru parlamentari si că vor repeta procedura ori de câte ori va decide CCR că este nevoie, până când, într-un final se va ajunge la rezultatul dorit. Ipocrizia este că prin aceste tergiversări si decizii de neconstitutionalitate parlamentarii beneficiază pe mai departe de pensii nesimtite. In plus, duplicitatea PSD este evidentă când se pronuntă categoric fără pensii speciale pentru parlamentari, dar fără sa faca acelasi lucru cu pensiile speciale ale primarilor care au fost introduse prin Codul Administrativ în timpul guvernului Dăncilă în anul 2019. Chiar dacă pensiile speciale ale primarilor nu au intrat niciodată în plată, legea fiind prorogată pe termen limitat, urmând ca după expirarea termenului de amânare să producă efecte. De aceea si in acest caz este nevoie de abrogarea legii.
De data asta CCR a amânat luarea unei decizii în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu și cu legea privind cumulul pensiei cu salariul, până pe 2 august si respectiv pe 2 septembrie, pe motiv că sunt necesare lămuriri suplimentare, desi adoptatrea celor două acte normative reprezintă reforme obligatorii la care România s-a angajat pentru atragerea de ponduri europene pentru proiectele incluse in Planul National de Redresare si Rezilientă. Fără aceste "jaloane" există riscul pierderii unor transe importante de resurse financiare europene in conditiile in care România se află intr-un deficit bugetar excesiv.
de meeee 02 Aug 2023 12:12