Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, sesizarea PNL şi USR privind legea de aprobare a OUG referitoare la operaţionalizarea Secţiei de investigare a magistraţilor, stabilind că actul normativ este constituţional.

Decizia a fost luată cu majoritate de voturi, au precizat, pentru Agerpres, oficiali ai CCR.

Sesizarea a fost făcută, în decembrie 2018, de către PNL şi USR.

"Avem motive atât cu privire la modul în care a fost adoptată această OUG, precum şi modalitatea exactă în care au fost formulate textele normative din cuprinsul OUG. Am solicitat CCR să sesizeze Curtea de Justiţie a UE cu un număr de patru întrebări preliminarii, care, sperăm noi, odată trimise Curţii Europene şi Curtea Europeană pronunţându-se asupra acestor întrebări, va lămuri pentru totdeauna pe fiecare dintre noi dacă raportul MCV, rapoartele din desfăşurarea activităţii de monitorizare, control şi verificare al nostru sunt obligatorii", explica, atunci, deputatul liberal Ioan Cupşa.