Curtea Constituțională a respins joi sesizarea Guvernului și a decis că alocațiile copiilor trebuie dublate.

Judecătorii CCR au respins sesizarea Guvernului privind legea care respinge Ordonanța de urgență ce prevede creșterea etapizată a alocațiilor copiilor, astfel, că alocațiile trebuie dublate, relatează Mediafax.

Ordonanța de urgență adoptată de Guvern prevedea o creștere de 20% de la 1 septembrie, iar următoarele creșteri să fie făcute de două ori pe an - 20% pe 1 ianuarie și 1 iulie, până în 2022.

"Partidul Național Liberal va dubla alocațiile, dar va dubla alocațiile așa cum am hotărât, în cinci trepte, până la ultima creștere a alocațiilor care va fi la 1 iulie 2022. Deocamdată e numai un anunț al Curții Constituționale, așteptăm motivarea, în funcție de motivare vom decide ce avem de făcut. Din punctul nostru de vedere, creșterea alocațiilor este o prioritate", a comentat premierul Ludovic Orban.

El a mai spus că această creștere a alocațiilor trebuie făcută ținând cont de realitatea economică, de resursele aflate la dispoziția bugetului, astfel încât "să nu fie o creștere mincinoasă care să nu poată să fie suportată ulterior și să nu genereze consecințe economice defavorabile".