CCR a stabilit că, din cauza tehnicii legislative defectuoase utilizate, s-ar fi creat un un vid legislativ în privința valorii punctului de pensie.

UPDATE

Potrivit unui comunicat al Curții transmis Agerpres, a fost admisă obiecția de neconstituționalitate și s-a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art.I pct.8 și 9 din Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative și stabilirea unor măsuri bugetare.

Judecătorii constituționali spun că viciul de neconstituționalitate constatat privește exclusiv Legea de aprobare a OUG 135/2020, și nu ordonanța. "În cadrul procedurii de reexaminare, revine Parlamentului competența de a infirma/confirma, în termeni clari și neechivoci, valoarea punctului de pensie stabilită prin art.42 din Ordonanța de urgență a Guvernului 135/2020", explică instanța constituțională.

O situație similară ar fi și în cazul creșterii drepturilor salariale pentru personalul didactic.

+++

Curtea Constituțională a  respins miercuri sesizarea Guvernului cu privire la legea care prevede majorarea cu 40% a punctului de pensie, stabilind că actul normativ este constituțional, au precizat, pentru Agerpres, surse din CCR.

La mijlocul lunii octombrie a anului trecut, Executivul a sesizat Curtea Constituțională în vederea exercitării controlului prealabil de constituționalitate privind Legea pentru aprobarea OUG 135/2020 - rectificarea bugetului de stat pe anul 2020.

Guvernul argumenta, în sesizarea adresată CCR, că Parlamentul a ignorat exigențele de previzibilitate ale legii și perspectivele evoluției situației bugetului consolidat și a economiei generale, cu consecința afectării principiului securității juridice.

"În plus, abrogarea unor articole din ordonanța de rectificare prin care Guvernul a majorat punctul de pensie de la 1 septembrie nu duce automat la aplicarea legii inițiale atâta vreme cât nu au fost emise dispoziții tranzitorii", preciza Executivul, potrivit Agerpres.

Ministrul muncii, Raluca Turcan, a declarat că impactul financiar al creșterii pensiilor cu 40% ar fi de 138 de miliarde de lei pe an, ceea ce nu este sustenabil.

”Parlamentul, în actul legal de punere de acord a legislației cu deciziile CCR, se va pronunța în legătură cu ce este de făcut pe viitor”, a mai spus Turcan. 

Premierul Florin Cîțu a declarat că România nu și-a permis nici în 2020 și nu-și permite nici în acest an o majorare a pensiilor cu 40%.

”În acest moment, legea merge la promulgare pentru domnul președinte, care are două variante: să trimită la reexaminare în Parlamentul României sau să o promulge. Vom vedea care va fi varianta. Eu vă spun că noi avem deja - acest Guvern - un precedent și coaliția și-a asumat un calendar de creștere a pensiilor. Vom crește pensiile, dar pe calendarul pe care noi ni l-am asumat. Aceasta este varianta pe care mergem noi", a declarat premierul.