Judecătorii constituționali au respins sesizarea președintelui României privind neconstituționalitatea mai multor prevederi din Legea 303/2004. Nu mai există căi de atac, deci trebuie promulgată de către președinte.

Președintele Klaus Iohannis a atacat la Curtea Constituțională legea, considerând că aceasta încalcă normele şi principiile constituţionale atât prin modul în care a fost dezbătută şi adoptată, cât şi prin conţinutul normativ.

Unul dintre argumentele președintelui României era că Legea 303/2004 a fost dezbătută şi adoptată cu încălcarea dispoziţiilor Constituţie, deoarece a fost aprobată în cadrul unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaţilor neconstituţional întrunită, iar, la momentul convocării forului, iniţiativa legislativă nu putea fi înscrisă pe ordinea de zi.

O altă problemă contestată de Iohannis a fost cea legată de eliminarea probei scrisă pentru promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

„Prin menţinerea doar a probei interviului pentru candidaţi se relativizează standardele profesionale, cu efect asupra calităţii activităţii judecătorilor Instanţei supreme, este sporită doza de subiectivism şi, în acelaşi timp, se creează discriminări între promovările în funcţii de execuţie la celelalte instanţe şi cele la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, spunea Klaus Iohannis.