CCR respinge sesizarea lui Năstase privind anularea calității de membru al Ordinului Steaua României
Curtea Constituțională a României a respins joi sesizarea ridicată de fostul premier Adrian Năstase în procesul în care solicită anularea decretului semnat de președintele Klaus Iohannis prin care i-a fost retras Ordinul Național "Steaua României".
Curtea de Apel București a sesizat CCR, urmare a solicitării lui Adrian
Năstase în procesul în care acesta i-a chemat în judecată pe Klaus
Iohannis și pe Ludovic Orban, privind neconstituționalitatea
dispozițiilor art. 17 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului
11/1998 pentru reinstituirea Ordinului Național "Steaua României" și ale
art. 51 lit. a) din Legea 29/2000 privind sistemul național de
decorații al României, relatează, citând surse din CCR, Agerpres.
Potrivit art. 17 lit. a) din OUG 11/1998, "calitatea de membru al
Ordinului Național 'Steaua României' se poate pierde în următoarele
situații: condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă,
la o pedeapsă privativă de libertate".
Art. 51 lit. a) din Legea 29/2000 privind sistemul național de decorații
al României prevede: "Calitatea de membru al unui ordin se poate pierde
în următoarele situații: condamnarea, prin hotărâre judecătorească
rămasă definitivă, la pedeapsa privativă de libertate".
Președintele Klaus Iohannis a semnat, pe 11 decembrie 2019, decretul
privind retragerea Ordinului Național "Steaua României" în grad de Mare
Cruce, conferit lui Adrian Năstase prin Decretul 960 din 28 noiembrie
2002.
Comentarii