Ce spun magistrații despre planul Coaliției de a-i lăsa fără pensii speciale

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis marți că orice modificare a legislației privind drepturile magistraților se poate face numai cu respectarea standardelor constituționale și în urma unui dialog cu sistemul judiciar.
Consiliul Superior al Magistraturii precizează, într-un comunicat, că nu a fost consultat în niciun fel cu privire la un astfel de demers și nu are cunoștință de conținutul acestui proiect.
Citește și: Crin Antonescu anunță un proiect de lege privind eliminarea pensiilor speciale pentru magistrați
"Luând în considerare rolul constituțional de garant al independenței justiției care revine Consiliului Superior al Magistraturii, dar și principiul cooperării loiale care trebuie să guverneze relațiile dintre autoritățile publice, Consiliul atrage atenția că orice modificare a legislației privind drepturile magistraților se poate face numai cu respectarea standardelor constituționale în materie și, în orice caz, în urma unui dialog autentic și onest cu reprezentanții sistemului judiciar", se arată în comunicat, citat de Agerpres.
Totodată, CSM spune că nu poate fi ignorat faptul că reglementarea privind statutul judecătorilor și procurorilor a fost amendată de dată recentă, în anul 2023 fiind adoptată Legea 282/2023 prin care s-a stabilit soluția normativă potrivită sub aspectul pensiilor magistraților, cu asigurarea garanțiilor adecvate din perspectiva acestei componente financiare a independenței justiției, situație care a avut efectul stabilizator în privința resurselor umane din sistemul judiciar.
"Orice reluare a dezbaterilor publice referitoare la pensia de serviciu readuce în actualitate riscul revenirii la situația extrem de dificilă cu care sistemul judiciar s-a confruntat în anii anteriori pe fondul acelorași incertitudini ale magistraților în privința statutului lor, fapt care ar conduce la un un real blocaj la nivelul instituțiilor autorității judecătorești. În același timp, lipsa de transparență care însoțește demersul normativ preconizat este, la rândul său, de natură să accentueze incertitudinile magistraților și riscurile pe care acestea le pot genera din perspectiva stabilității resursei umane", subliniază Consiliul Superior al Magistraturii.
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat marți că proiectul care prevede pensionarea la vârsta de 65 de ani a celor care urmează o carieră în magistratură conține două variante.
"Ieri (n.r. - luni), am luat decizia să intrăm cu un proiect de lege în această săptămână în Parlament privind vârsta de pensionare a magistraților și metoda de calcul a pensiilor, fiindcă altfel am pierde 263 - 264 de milioane de euro. Și vom trece prin Parlament acel proiect de lege prin care crește vârsta de pensionare pentru magistrați și calculul de la 65 de ani - la 65 de ani pentru cei care vor intra de acum înainte și la 65 de ani treptat pentru cei care sunt în sistem, sigur fiindcă ei când au intrat atunci erau niște condiții", a declarat Kelemen Hunor la RFI.
Potrivit acestuia, proiectul de lege nu are probleme de constituționalitate și este unul echitabil.
Comentarii