În dosarul penal instrumentat de Parchet cu privire la acuzațiile de plagiat aduse premierului, “nu a fost dispus prin vreun act procedural ca CNATDCU să sisteze analiza tezei de doctorat menționate”.

Informațiile vin de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție într-un răspuns la o serie de întrebări transmise de Edupedu.ro.

Astfel, instituția contrazice afirmațiile făcute la începutul săptămânii de Mircea Dumitru, președintele interimar al CNATDCU, forul responsabil cu evaluarea acuzațiilor de plagiat în mediul academic. Acesta declarase pentru Edupedu.ro că "Analiza nu s-a încheiat pentru că nici nu a început, de fapt. (…) Parchetul a interzis CNATDCU și Ministerului să continue această investigație cât timp ei nu au o soluție la această problemă.”

În urma declarațiilor lui Mircea Dumitru, Edupedu.ro a adresat PICCJ o serie de întrebări cu privire la oprirea analizei dosarului de plagiat, făcând trimitere la cele spuse de președintele CNATDCU. Răspunsul sumar al Parchetului, transmis joi redacției, a fost: "În dosarul penal la care faceți referire, instrumentat de Secția de urmărire penală și criminalistică, nu a fost dispus prin vreun act procedural ca C.N.A.T.D.C.U. să sisteze analiza tezei de doctorat menționate.”

Edupedu.ro a întrebat între altele și dacă, în caz că nu a fost solicitată oprirea analizei de plagiat de către CNATDCU, Parchetul a cerut alte lucruri sau a notificat aceste instituții în legătură cu lucruri care să determine oprirea analizei. Răspunsul PICCJ nu menționează nimic în acest sens.

Luni, întrebat de Edupedu.ro în ce stadiu se află analiza dosarului de plagiat pe numele premierului Nicolae Ciucă, Mircea Dumitru a răspuns:"Analiza nu s-a încheiat pentru că nici nu a început, de fapt.

Nu am putut constitui nici dosarul întreg al tezei, pentru că acum vreo trei săptămâni Ministerul Educației și UEFISCDI, care asigură secretariatul tehnic al CNATDCU, au primit o înștiințare de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte care transmitea o ordonanță a acestei structuri, PICCJ, prin care se cerea oprirea întregii analize până când dosarul va fi instrumentat și se va da o soluție la parchet.

Nu s-a putut constitui dosarul. Dosarul trebuia să se constituie, să apară pe o platformă și în urma acestor proceduri și demersuri noi urma să numim o comisie de analiză. Toate acestea au fost oprite printr-o ordonanță a parchetului. Parchetul a interzis CNATDCU și Ministerului să continue această investigație cât timp ei nu au o soluție la această problemă.

A rămas blocat. Noi primim din partea secretariatului tehnic, prin e-mail, de pe platforma electronică, documentele generate de platformă. Procedura este digitizată și, după numărul de zile pe care îl avem în regulament, noi primim exact ceea ce trebuie să facem în continuare. Or, dosarul întreg al tezei nu s-a putut constitui pentru că s-a oprit procedura în faza aceasta. Parchetul nu a intrat în legătură cu mine, a intrat în legătură cu secretariatul tehnic de la UEFISCDI, deci personal nu știu aceste date și nu știu când parchetul va da o rezoluție.”