Fostul edil Clotilde Armand a pierdut definitiv la Înalta Curte de Casație și Justiție procesul în care a solicitat anularea raportului Agenției Naționale de Integritate (ANI) în care a fost declarată în stare de stare de incompatibilitate.

UPDATE

Liderul USR București, Vlad Voiculescu, a anunțat miercuri seară că a m luat la cunoștință decizia ÎCCJ prin care s-a respins recursul formulat de Clotilde Armand în contencios-administrativ împotriva raportului ANI.

"Pentru claritate, decizia de azi nu este pronunțată de o instanță penală, nici nu conferă caracter penal conduitei dnei Armand, nefiind vorba de o ,,condamnare” a acesteia.
Este pronunțată de o instanță de contencios administrativ iar analiza instanței se referă exclusiv la aspecte de natură administrativă și nu penală. În orice caz, dat fiind că această hotărâre este definitivă, va fi pusă în executare în sensul că dna Clotilde Armand nu-și va putea prelua mandatul de parlamentar întrucât, de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate, operează interdicția de a mai ocupa o funcție publică, printre care și cea de parlamentar, pentru o perioadă de 3 ani. Astfel, mandatul va fi preluat de următorul candidat aflat pe lista USR la alegerile București pentru Senat", a spus Voiculescu într-un mesaj pe Facebook.

"Pentru mine, o nedreptate rămâne o nedreptate. Demersurile administrative la care face referire ANI au fost validate atât de funcționarii din interiorul Primăriei Sectorului 1 cât și de prefectură. Cu toate astea, singura persoană hărțuită de funcționarii ANI este Clotilde Armand. Clotilde Armand este pentru mine un simbol al integrității și al curajului în fața unui sistem corupt și ostil schimbării. Clotilde a luptat pentru transparență, pentru dreptate, împotriva jafului din banul public. În această luptă, nu de puține ori, a deranjat interesele unor mafioți și ale unor politicieni din buzunarele acestora. După publicarea motivării I.C.C.J., vom iniția noi demersuri judiciare", a mai transmis acesta.

În schimb, Clotilde Armand a anunțat că va ataca la instanțele europene decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.

"Justiția lui Ciolacu funcționează. Plângere la ANI făcută de PSD - ANI condus de un director cu legături de familie în PSD - judecătoarea de la Înalta Curte fiica unui membru marcant al PSD. Rezultatul era previzibil. Așa 'funcționează Justiția' lui Ciolacu. Eliminând din competiție electorală adversarii politici folosind instituțiile cheie ale statului român. Și avem atâtea și atâtea exemple în ultima vreme. În cazul meu nimeni nu poate spune care este prejudiciul cauzat de fapta în speță. Nici măcar procurorii sau inspectorii ANI. Este un dosar atât de caraghios încât a fost nevoie de patru procurori să fie schimbați până când PSD a găsit unul care să execute ordinele", a scris Clotilde Armand pe Facebook.

+++

În noiembrie 2022, Agenția Națională de Integritate a stabilit că fostul primar al Sectorului 1 s-a aflat în conflict de interese și incompatibilitate, în legătură cu numirea sa ca manager într-un proiect finanțat cu fonduri europene derulat de Primăria Sector 1, potrivit Agerpres.

Clotilde Armand a solicitat în instanță anularea raportului ANI, însă a pierdut procesul atât la Curtea de Apel București, cât și recursul la Înalta Curte de Casație și Justiție.

"Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Clotilde Marie Brigitte Armand împotriva sentinței nr. 389 din 11 martie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și recursul declarat de recurenta reclamantă împotriva aceleiași sentințe, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, ca nefondate. Definitivă", se arată în decizia luată miercuri de Înalta Curte.

Potrivit ANI, Clotilde Armand s-a aflat în conflict de interese, deoarece în exercitarea atribuțiilor de primar a semnat dispozițiile prin care s-a numit pe sine manager al proiectului "Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție", finanțat din fonduri europene și care au produs un folos material pentru sine în cuantum de 18.720 lei, încălcând astfel prevederile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003.Cele cinci dispoziții semnate reprezintă numirea în funcția de manager de proiect, precum și majorarea indemnizației lunare cu până la 30%.

Clotilde Armand s-a aflat în stare de incompatibilitate începând cu data de 18 februarie 2022, data dispoziției privind numirea sa în acel proiect.

În acest caz, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Armand a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, întrucât, în exercitarea atribuțiilor de primar, respectiv în perioada februarie - august 2022, a semnat cinci dispoziții care au condus la crearea unor venituri suplimentare pentru sine.

Clotilde Armand a participat la alegerile parlamentare de la începutul lunii decembrie, fiind aleasă deputat pe listele USR.

După decizia ÎCCJ, Armand a anunțat că va ataca la instanțele europene decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.

"Justiția lui Ciolacu funcționează. Plângere la ANI făcută de PSD - ANI condus de un director cu legături de familie în PSD - judecătoarea de la Înalta Curte fiica unui membru marcant al PSD. Rezultatul era previzibil. Așa 'funcționează Justiția' lui Ciolacu. Eliminând din competiție electorală adversarii politici folosind instituțiile cheie ale statului român. Și avem atâtea și atâtea exemple în ultima vreme. În cazul meu nimeni nu poate spune care este prejudiciul cauzat de fapta în speță. Nici măcar procurorii sau inspectorii ANI. Este un dosar atât de caraghios încât a fost nevoie de patru procurori să fie schimbați până când PSD a găsit unul care să execute ordinele", a scris Clotilde Armand pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.

Ea a menționat că prefectul și directorii departamentelor juridic și economic din Primăria Sectorului 1 au semnat pentru legalitatea dispozițiilor invocate în raportul ANI.

"O mascaradă. Sunt sute de primari PSD PNL care beneficiază de aceleași condiții. Pentru un lucru mult mai grav și flagrant precum cazul Toni Greblă - care și-a mărit ilegal salariul cu zeci de mii euro conform raportului Curții de Conturi a României - ANI tace și nu face nimic după două luni în care am depus plângeri. Nici măcar nu răspunde în termenul legal. Așa arată frica unui sistem cleptocratic. Frica de tot ce este just și corect, frica de oamenii cinstiți și competenți care luptă având un ideal de țară unde plagiatorii și combinatorii politicieni nu-și au locul. Eu voi merge mai departe și voi ataca decizia de astăzi la instanțele europene", a precizat Armand, care a ocupat primul loc pe lista candidaților USR la Senat.