Șeful DNA și o delegație a Ambasadei SUA la București - discuții privind lupta anticorupție
Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Crin Nicu Bologa, a avut o întâlnire, la sediul instituției, cu o delegație a Ambasadei SUA la București, anunță joi DNA.
Din delegația Ambasadei SUA la București au făcut parte David Muniz, Însărcinatul cu Afaceri ad interim al SUA, Jessica Kim, procuror, consilier rezident pentru România și Bulgaria al SUA pe tema anticorupție și Bianca Menendez, consilier politic al Ambasadei americane.
În cadrul întâlnirii s-au purtat discuții privind lupta împotriva corupției și rolul DNA în combaterea acestui fenomen în România.
A fost subliniată importanța activităților de training și schimb de experiență cu procurorii și investigatorii americani la care personalul operativ al DNA a participat în cadrul programului condus de Jessica Kim și a altor programe derulate cu sprijinul experților americani.
De asemenea, s-a prevăzut continuarea acestor forme de cooperare bilaterală în următoarea perioadă, având ca scop consolidarea pe mai departe a capacității instituționale a DNA de a-și îndeplini rolul prevăzut de lege.
Comentarii