Dosar penal în cazul a doi medici de la Spitalul ”Gerota” din București
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de zădărnicire a combaterii bolilor și fals intelectual după ce doi medici de la Spitalul ”Gerota” al MAI au mintiț.
În cursul lunii martie, în contextul efectuării anchetei epidemiologice la nivelul Spitalului de Urgență ”Prof. Dr. Dimitrie Gerota” din București, un medic epidemiolog din cadrul acestei unități sanitare ”a omis cu știință să ateste în materialul întocmit că un medic gastroenterolog din cadrul aceleiași unități medicale a fost contact apropiat al unei persoane depistate pozitiv cu coronavirus”, informează Ministerul public.
Totodată, a mai rezultat că, în perioada 6 martie - 26 martie, medicul gastroenterolog, deși cunoștea că a fost contact apropiat al unei persoane depistate pozitiv cu coronavirus, a continuat să își desfășoare activitatea profesională în diferite unități medicale din București, nerespectând astfel măsurile de prevenire și combatere a răspândirii infecției virale.
Procurorii au dispus marți începerea urmăririi penale, ”sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de zădărnicire a combaterii bolilor, prev. de art. 352 alin. 2 C.pen. și fals intelectual, prev. de art. 321 alin. 1 C.pen.”
La începutul lunii trecute, un fost ofițer MAI, infectat cu COVID-19, s-a internat la Spitalul ”Gerota”, dar nu a spus că a fost în Israel. însă el a omis să declare că a fost în străinătate. Mai multe cadre medicale și pacienți au fost infectați, iar spitalul a intrat în carantină.
Comentarii