Fostul deputat PSD Cristian Rizea a fost arestat de autoritățile din Republica Moldova și extrădat în România.

Rizea a fost declarat de către Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de 15 ani, conform stiri.md.

Potrivit procedurilor legale, politicianul român a fost îndepărtat sub escortă de pe teritoriul Moldovei de către personalul specializat al IGM.

Declararea străinului persoană indezirabilă presupune o măsură asiguratorie, împotriva unui străin care a desfășurat, desfășoară ori în a cărui privință există suspiciuni că intenționează să desfășoare activități de punere în pericol a securitatății naționale sau ordinea publică.

Măsura în cauză se dispune de autoritatea competentă pentru străini din oficiu sau la propunerea unor alte autorități cu competențe în domeniul ordinii publice și al securității naționale care dețin date sau indicii temeinice în sensul celor indicate supra.

Cristian Rizea, fost deputat PSD, a fost condamnat la 4 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor.

Presa vorbea de atunci că acesta s-ar ascunde în Republica Moldova încă din 2017, iar un an mai târziu a obținut și cetățenia Republicii Moldova. Doar că pe 29 decembrie 2021, Rizea a rămas fără azil politic și cetățenia Republicii Moldova.

Pe 3 noiembrie 2020, fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, i-a anulat cetățenia moldovenească lui Cristian Rizea. În aceeași zi poliția a anunțat că acesta a fost reținut și audiat, iar pe 4 noiembrie Ministerul român al Justiției anunța că a trimis o cerere autorităților din Republica Moldova având ca obiect extrădarea fostului deputat.

Pe 6 noiembrie, Judecătoria Chișinău a emis mandat de arest pe numele fostului deputat PSD.

Ministerul Justiției de la București a transmis atunci printr-un comunicat de presă că: "Partea română și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute de lege și a transmis Ministerului Justiției din Republica Moldova cererea de extrădare încă din data de 5 noiembrie 2020. Cererea depusă la Ministerul Justiției din Moldova își păstrează efectele. Facem precizarea că procedura și timpii de soluționare pentru cererea de extrădare înaintată de autoritățile române sunt reglementate de legislația statului solicitat, respectiv Republica Moldova".