CSM: Nicio sancțiune pentru Kovesi. Acțiunea Inspecției Judiciare, respinsă

Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii au decis să respingă raportul Inspecției Judiciare împotriva șefei DNA, acuzată că a desemnat un judecător să facă controale.
Secția pentru procurori în materie disciplinară a CSM a respins, miercuri, una dintre acțiunile exercitate de Inspecția Judiciară împotriva procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, respectiv cea referitoare la desemnarea ca membru al unei echipe de control a unui magistrat aflat într-o stare vădită de incompatibilitate, au precizat, pentru Agerpres, oficiali ai CSM.
Inspecția Judiciară a întocmit un raport împotriva Laurei Codruța Kovesi prin care susținea că șefa DNA ar fi desemnat ca membru al unei echipei de control un magistrat aflat într-o stare vădită de incompatibilitate. Concret, Inspecția făcea referire la judecătorul Dana Tițian, consilier al șefei DNA.
„Inspecția Judiciară a exercitat acțiunea disciplinară față de doamna Laura Codruța Kovesi, procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de articolul 99 litera g) din Legea nr. 303/2004, respectiv 'nerespectarea dispozițiilor procurorului ierarhic superior date în scris și în conformitate cu legea', constând în aceea că a încălcat cu știință dispozițiile articolului 7 alineatul (3) din Ordinul numărul 5/12.01.2016 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care se referă la competența de a dispune și a efectua controlul tematic: 'controlul pentru situații deosebite și controlul tematic se dispun de către conducătorii unităților de parchet și se realizează de către aceștia în mod direct sau prin procurori anume desemnați', prin desemnarea consilierului procurorului șef al DNA, judecător detașat, aflat într-o vădită stare de incompatibilitate pentru efectuarea controlului tematic la două servicii teritoriale”, susținea Inspecția Judiciară.
Inspecția Judiciară a exercitat acțiunea disciplinară și pentru „nerespectarea în mod nejustificat (...) a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente”, constând în aceea că, pentru efectuarea aceluiași control tematic, a încălcat cu știință dispozițiile legale, care se referă la atribuțiile procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție și prevede că acesta: "exercită controlul asupra activității procurorilor și a întregului personal din subordine, direct sau prin procurori anume desemnați", prin desemnarea consilierului procurorului-șef al DNA, judecător detașat, aflat într-o vădită stare de incompatibilitate.
„Prin încălcarea regulamentului și desemnarea, în calitate de membru al echipei de control, a unui magistrat aflat într-o stare obiectivă și vădită de incompatibilitate, s-a adus atingere principiilor legalității, imparțialității și regulilor fundamentale (prevăzute de articolele 1 alineatul 5, 16 alineatul 1 și 2, 20, 21 alineatul 3, 132 alineatul 1 din Constituția României, articolul 5 din Legea numărul 303/2004 raportat la articolul 58 alineatul (3) din Legea numărul 303/2004 și articolul 65 alineatul (3) din Legea numărul 304/2004), precum și prestigiului și credibilității actului de justiție în înfăptuirea căruia a fost implicată Direcția Națională Anticorupție", mai spunea Inspecția Judiciară.
Comentarii