CCR ia în discuție miercuri sesizările depuse de USR și PNL cu privire la înființarea comisiei speciale condusă de Florin Iordache, care ar fi fost înființată nelegal și are atribuții ilegale, care ar reveni, de fapt, Comisiilor Juridice.

UPDATE Curtea Constituțională a României (CCR) a respins, miercuri, sesizările USR și PNL cu privire la Hotărârea Parlamentului nr. 69/2017 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru legile Justiției, potrivit unor surse din CCR, citate de Agerpres.

***** Știrea inițială

Sesizarea a fost depusă la sfârșitul lunii noiembrie de Uniunea Salvați România a anunțat că a depus la CCR o sesizare de neconstituționalitate privind Hotărârea Parlamentului nr. 69/2017 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției, relatează Agerpres.

Sesizarea USR arată că PSD - ALDE a acordat comisiei speciale atribuții ilegale, care potrivit Regulamentului celor două Camere revin Comisiilor juridice permanente, pentru a scurta la maxim timpul de dezbatere și de adoptare a modificărilor legilor Justiției", a precizat USR.

Reprezentanții formațiunii au apreciat că din hotărârea de înființare nu rezultă cu claritate care este rolul acestei comisii speciale, ceea ce creează "o confuzie" între aceasta și atribuțiile comisiilor permanente, iar parcursul ulterior al proiectelor de lege devine "incert" și "impredictibil".

USR a menționat că, potrivit Constituției, proiectele de modificare a legilor Justiției care au ajuns să fie dezbătute ilegal în Comisia specială a lui Iordache trebuie să treacă prin Comisiile juridice permanente ale Camerei Deputaților și Senatului și abia apoi adoptate de plenul fiecărei Camere, aspect fundamental pentru respectarea principiului bicameralismului.

"Ce a făcut PSD - ALDE prin această hotărâre este să creeze o super-comisie, ce înlocuiește comisiile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului și își poate prelungi existența prin decizia Biroului permanent, ori de câte ori acesta o dorește, lucru care încalcă astfel Constituția și Regulamentul activităților comune ale celor două Camere", a declarat vicepreședintele USR, senatorul Vlad Alexandrescu.

Conform USR, există deja precedente favorabile în jurisprudența CCR, care s-a exprimat deja în decizii anterioare în sensul că deplasarea unui centru de decizie constituțional (Parlamentul) la comisii ale acestuia nu este conformă cu menirea constituțională a Legislativului.

De asemenea, CCR s-a pronunțat deja în sensul că autonomia regulamentară nu poate fi exercitată în mod discreționar, abuziv, cu încălcarea atribuțiilor constituționale ale Parlamentului, a arătat Uniunea Salvați România.

"Așadar, ținând cont de argumentele de mai sus, precum și de jurisprudența Curții Constituționale, rezultă că înființarea unei comisii speciale care dobândește competența de examinare, modificare și completare a tuturor actelor normative cu incidență în domeniul Justiției pe o perioadă nedeterminată și nedeterminabilă contravine regimului juridic specific al unor astfel de comisii speciale, încălcându-se articolul 64 alineatul 4 din Constituție", a explicat USR.

Ulterior, și Biroul Executiv al Partidului Național Liberal a decis să atace la CCR constituirea Comisiei speciale pentru legile Justiției.

Deputatul liberal Gabriel Andronache a precizat că această comisie a fost "constituită în mod eronat", cu "încălcarea Regulamentului ședințelor comune".

"În opinia noastră, Comisia comună specială a fost constituită în mod eronat, cu încălcarea dispozițiilor Regulamentului ședințelor comune. (...) O comisie comună specială nu poate prezenta rapoarte decât plenului comun, ori plenul comun nu poate dezbate și nu poate legifera în acest domeniu, în domeniul Justiției, pentru că nu are competență", a explicat Andronache.