Curtea de Apel București a amânat vineri din nou pronunțarea sentinței definitive în dosarul "Colectiv", în care fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat în primă instanță la 8 ani și 6 luni de închisoare.

Pronunțarea sentinței definitive a fost amânată pentru 3 mai.

Procesul s-a terminat în luna decembrie, iar judecătorii au amânat de trei ori luarea unei decizii.

Inițial, procesul ar fi trebuit să se încheie în luna iunie 2021, însă completul de judecată, format din magistrații Adina Pretoria Dumitrache și Andrei Viorel Iugan, a ridicat din oficiu o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru o parte dintre inculpații din dosarul ”Colectiv”.

Propunerea a dus atunci la dezbateri aprinse între judecătoarea Adina Pretoria Dumitrache, pe de o parte, și pe de alta procurorul DNA și avocații victimelor, care au reclamat că se încearcă tergiversarea procesului și aplicarea unor pedepse mai mici inculpaților.

Cei doi judecători ai completului nu au căzut de acord asupra schimbării încadrării juridice a faptelor, astfel încât s-a format un complet de divergență, prin includerea unui al treilea magistrat.

Ulterior, acest complet de divergență a decis să înlăture aplicarea consecințelor deosebit de grave în cazul infracțiunii de abuz în serviciu de care sunt acuzați o parte dintre inculpații din dosarul 'Colectiv', printre care și fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone.


Procesul se află în faza de apel, după ce, pe 16 decembrie 2019, Tribunalul București i-a condamnat pe Cristian Popescu-Piedone, funcționari din primărie, patronii clubului, doi pompieri, doi pirotehniști și reprezentații unei firme de artificii.

Popescu-Piedone a fost condamnat la 8 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizațiilor de funcționare pentru clubul Colectiv.

Cei trei patroni ai clubului Colectiv - Alin George Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu - au primit câte 11 ani și 8 luni închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Daniela Niță - patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists (decedată între timp) - a fost condamnată la 12 ani și 8 luni de închisoare cu executare.

În rechizitoriul întocmit de Parchetul General se arată că patronii Colectiv "au încurajat și permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condițiile în care spațiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență, precum și desfășurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, în condițiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activități, caracterizate prin existența unor materiale ușor inflamabile, montate cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor și pentru izolare fonică pe stâlpii de susținere, pereți și tavan, spumă poliuretanică neignifugată), cu consecința producerii unui incendiu în seara de 30.10.2015".

Anchetatorii mai arată că patronii Alin George Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu "nu au asigurat cadrul organizatoric și mijloacele necesare securității și sănătății în muncă, nu au luat măsuri pentru evacuarea personalului și a clienților prin asigurarea unui număr de căi de ieșire suficient și prevăzut de lege, marcate și dotate corespunzător, și nu au stabilit clauze privind sănătatea și securitatea în muncă cu prezentarea riscurilor specifice pentru securitatea și sănătatea în muncă în cadrul clubului la încheierea contractului de prestări servicii dintre SC Club Colectiv SRL și SC Digidream Multimedia SRL".

Fostul primar Cristian Popescu-Piedone este acuzat de săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu, cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice și ale Sectorului 4.

Potrivit procurorilor, infracțiunea de abuz în serviciu constă în eliberarea acordurilor și autorizațiilor de funcționare pentru două societăți comerciale într-o modalitate care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea că nu au fost respectate dispozițiile privind controlul după emiterea autorizațiilor.