Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție anunță că vineri s-a dispus urmărirea penală a deputatului Dan Vîlceanu, acuzat de ultraj, purtare abuzivă și tulburare a ordinii și liniștii publice.

UPDATE

Deputatul Dan Vîlceanu a declarat marți, pentru News.ro, că l-a sunat pe colegul său ulterior și i-a spus că îi este rușine de incidentul acesta și că, pentru partea sa de vină, își cere scuze. Vîlceanu a mai afirmat că, din punctul său de vedere, lucrurile puteau fi rezolvate altfel, ca între doi colegi care se cunosc foarte bine și își cunosc familiile, adăugând că nu vrea să rămână cu relații de adversitate din cauza politicii.

”Am fost înștiințat de această sesizare făcută de domnul Florin Roman, mi s-au adus la cunoștință acuzațiile, și la acest moment nu pot să dau alte detalii, privind actele de procedură. Ceea ce aș vrea să adaug este că ulterior am avut o discuție cu Florin Roman, în care eu i-am spus că mie mi-e rușine de eveniment și de incidentul acesta și că, cel puțin pentru partea mea de vină, îmi cer scuze și sper că vom ajunge la o discuție față în față, ca doi colegi”, a declarat Dan Vîlceanu.

Dan Vîlceanu a precizat că este neplăcut că s-a ajuns la o chestiune de genul ăsta.

”Din punctul meu de vedere, lucrurile puteau fi rezolvate altfel, ca între doi colegi care se cunosc foarte bine și care își cunosc familiile”, a completat Vîlceanu.

+++

PÎCCJ anunță că marți suspectului i-au fost aduse la cunoștință faptele cercetate, încadrarea juridică data acestora, precum și drepturile și obligațiile procesuale. Totodată, marți a fost pusă pusă în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunile menționate.

Din probele administrate până în prezent, a rezultat următoarea situație de fapt:

La data de 21.05.2024, ora 11:15, în timp ce se afla în plenul Camerei Deputaților, în Palatul Parlamentului, în exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice funcției de deputat, inculpatul a adresat injurii și a exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate, și acesta deputat în Parlamentul României, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice funcției publice dată de mandatului constituțional de deputat al României, provocându-i acesteia leziuni traumatice, prin lovire cu corp dur și zgâriere, ce necesită pentru vindecare un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale.

Totodată, inculpatul a adresat expresii jignitoare la adresa persoanei vătămate aducând atingeri grave demnității acesteia și a tulburat ordinea și liniștea publică prin generarea unor situații de insecuritate și de teamă.

Activitatea persoanei vătămate și a inculpatului, în exercitarea funcției de demnitate publică, este reglementată de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

Astfel, potrivit art. 25 din Legea nr. 96/2006, deputații beneficiază de protecția autorității pe durata exercitării mandatului de parlamentar, fiind purtători ai autorități publice de stat, iar  dispozițiile art. 257 C.pen. li se aplică în mod corespunzător.

Imunitatea parlamentară este limitată la opinii politice, respectiv pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului cu privire la care deputații și senatorii nu pot fi trași la răspundere juridică.

Deputații și senatorii pot fi urmăriți și trimiși în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, conform art. 23 din Legea nr. 96/2006, dar nu pot fi percheziționați, reținuți ori arestați preventiv sau la domiciliu fără încuviinarea Camerei din care fac parte și fără a se proceda la ascultarea lor.

Sălbăticie în Parlament: Dan Vîlceanu (ex-PNL) l-a agresat fizic pe liberalul Florin Roman

Mai mult pe EurActiv »