UPDATEDNA a descins în Portul Constanța într-un dosar de luare și dare de mită

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează luni peste 40 de percheziții în Portul Constanța, au informat, pentru Agerpres, surse judiciare.
Potrivit surselor citate, sunt vizate fapte de dare și luare de mită.
Sursele judiciare au precizat că în dosar ar fi vizați, printre alții, șefi și funcționari din cadrul Portului Constanța, iar valoarea mitei s-ar ridica la peste 6 milioane de euro.
Administrația Porturilor Maritime a anunțat că oferă tot sprijinul necesar organelor judiciare, iar directorul general și directorul financiar pun la dispoziția procurorilor toate documentele solicitate și informațiile necesare în sprijinul desfășurării anchetei.
Ulterior, DNA a anunțat că procurorii efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2024 - 2025, de către funcționari publici și oameni de afaceri a unor infracțiuni de luare și dare de mită, în legătură cu activitatea economică desfășurată în Portul Constanța.
În cursul zilei de 24 februarie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 41 de locații situate pe raza județelor Constanța, Dâmbovița, Brașov și municipiului București, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale.
Comentarii