Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat marți că a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect modalitatea de achiziționare a dozelor de vaccinuri anti-COVID, de la declanșarea pandemiei până în prezent.

Întrebat în conferința de presă de marți despre acest dosar, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a răspuns: "Am văzut astăzi în spațiul public acest tip de informație, dar nu am date suplimentare. Cert este că din ceea ce eu știu, modalitatea de achiziție la nivelul tuturor țărilor europene se supune aceleiași proceduri, întocmită și elaborată de Comisia Europeană".

+++

Fostul ministru al sănătății Vlad Voiculescu, dă vina pe deciziile precipitate ale premierului Florin Cîțu pentru faptul că ”România a comandat irațional vaccinuri fără număr, a cumpărat doze peste necesar și a ajuns în situația de a vinde și dona mai multe milioane de vaccinuri decât orice altă țară din Europa: nu din rațiuni umanitare, ci pentru că altfel ar fi expirat. Sper să aflăm din ancheta DNA și felul în care au fost distribuite aceste doze”.


+++

Urmărirea penală se desfășoară cu privire la faptă („in rem”), respectiv abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul. Prin urmare, în acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat, anunță DNA.

Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzații împotriva unei/unor persoane, ci are doar semnificația instituirii cadrului procesual care permite strângerea de probe necesare pentru a evalua dacă s-a produs ori dacă nu s-a produs vreo faptă ce ar intra sub incidență penală.

+++

Premierul Florin Cîțu declarat pe 14 iulie că România nu a cumpărat 120 de milioane de doze de vaccin, ci a "comandat".

"Nu le-am cumpărat. Sunt comandă și știți foarte bine că strategia de a cumpăra vaccin este o strategie asumată la nivelul întregii Uniunii Europene. Toată lumea are aceeași strategie, România primește pro-rata, toate țările merg pe aceeași direcție. Strategia a fost inițial făcută de Comisia Europeană, luând în calcul și acest sistem de revânzare al vaccinului sau donații pentru alte țări, deci, prin acest sistem Covax, este o strategie făcută de la început de Comisia Europeană, de negociere. Deci, este o strategie în care noi am luat parte. Dacă nu participam la această strategie, poate că n-am fi avut vaccin la fel de repede", a spus Cîțu.

Întrebat atunci care sunt costurile acestor vaccinuri, premierul a răspuns: "Vom vedea care este factura finală atunci când le vom plăti. Multe dintre ele le-am vândut, prețul a mai scăzut la unele dintre ele. Deci, nu există un cost fix la început. În primul rând, se face comanda și apoi avem și factura".