DNA are în lucru 90 de dosare care vizează achizițiile din pandemia COVID-19, a anunțat, joi, șeful instituției, procurorul Crin Bologa, la prezentarea bilanțului de activitate pe 2022.

Crin Bologa a mai spus că cele 90 de dosare vizează 122 de persoane, printre ele și demnitari, iar preudiciile sunt de "sute de milioane de euro".

Citește și: Șeful DNA: În decembrie, aveam în lucru dosare cu prejudicii estimate la 4 miliarde de euro

Raportul anual de activitate al DNA arată că în anul 2022 activitatea de urmărire penală și de susținere a cauzelor în fața instanțelor judecătorești în cauzele de corupție și asimilate corupției, a continuat într-un ritm susținut.

Principalele date din bilanț:

Mai multe sesizări primite de la persoane fizice, de la persoane juridice sau instituții publice (2.193 cauze), ceea ce denotă creșterea încrederii cetățenilor.

Cele mai multe dosare – 404 - cu soluții de trimitere în judecată (190 de rechizitorii și 214 acorduri de recunoaștere a vinovăției) de la înființarea Direcției Naționale Anticorupție.

Mai mulți inculpați trimiși în judecată - 779 de inculpați – din care 252 persoane care au ocupat funcții de conducere, control, demnități publice ori alte funcții importante. Cu titlu exemplificativ, au fost trimiși în judecată 11 demnitari dintre care amintim doi miniștri, patru parlamentari, un prefect, un subsecretar de stat etc. ceea ce arată o concentrare pe dosare complexe, de corupție la nivel înalt, specifice competenței Direcției Naționale Anticorupție.

Scăderea procentului de achitări la 11% dacă nu luăm în considerare achitările dispuse ca urmare a deciziilor Curții Constituționale cu efect de dezincriminare și a celor determinate de lipsa de pericol social concret.

În cursul urmăririi penale, procurorii au dispus în anul 2022 (conform datei înscrise în Ordonanța prin care s-a aplicat măsura, în fiecare cauză) - măsuri asigurătorii în sumă de peste 461 milioane de euro (față de circa 131 milioane euro în anul 2021), cuantumul prejudiciului estimat în toate dosarele în lucru la finele anului 2022 fiind de peste 4,2 miliarde de euro (comparativ cu peste 1,6 miliarde de euro în anul 2021).

De asemenea, instanțele de judecată au pronunțat 287 hotărâri penale de condamnare față de un număr de 439 inculpați.