Dosarul 10 August: Mai mulți inculpați, inclusiv șefii Jandarmeriei din 2018, trimiși în judecată
Procurorii Secției parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a 16 inculpați, a anunțat marți Parchetul General.
Inculpații sunt cercetați în stare de libertate.
Pe 10 august 2018, la ora 23:11, la protestul din Piața Victoriei, colonelul Laurențiu Valentin Cazan, în calitate de comandant al acțiunii, precum și inculpații Sebastian Cucoș și Ionuț Cătălin Sindile, în calitate de coordonatori ai aceleiași acțiuni, și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu și au ordonat efectivelor de jandarmi din subordine, cu încălcarea dispozițiilor legale, intervenția în forță în vederea dispersării întregii mase de protestatari prezente în Piața Victoriei (aproximativ 30.000 persoane), intervenție pe care ulterior au și condus-o, se arată în probatoriul procurorilor.
”Faptele inculpaților au avut drept consecințe îngrădirea libertății de întrunire și a dreptului la integritate fizică și psihică a manifestanților prezenți în Piața Victoriei, drepturi fundamentale prevăzute de Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), precum și provocarea de suferințe fizice sau leziuni ce au necesitat între 1 și 50 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare unui număr de 433 de persoane”, se arată în probatoriu.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că intervenția în forță a jandarmilor s-a făcut cu încălcarea principiilor ”necesității, gradualității și proporționalității, principii consacrate de reglementările legale în materie și reflectate în jurisprudența CEDO”.
Procurorii susțin că jandarmii au acționat ”nu doar împotriva împotriva persoanelor care se manifestau violent, în vederea izolării acestora și aplicării măsurilor legale, ci și împotriva manifestanților pașnici, care constituiau marea majoritate a protestatarilor”.
Cercetările efectuate au stabilit că militarii jandarmi au folosit cu ocazia executării misiunii respective un număr total de 63 grenade de mână cu efect acustic, 489 de grenade de mână cu efect iritant lacrimogen, 316 cartușe de calibru 38 mm. și 40 mm., de asemenea cu efect iritant lacrimogen, 8 pulverizatoare de capacitate mărită și 168 pulverizatoare de mână.
În ceea ce-l privește pe Laurențiu Valentin Cazan, cercetările efectuate în cauză au stabilit că, pe 11 august 2018, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a întocmit un raport de acțiune preliminar, în care a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că a menționat că prefectul municipiului București ar fi aprobat intervenția în forță a militarilor jandarmi asupra demonstranților adunați în Piața Victoriei.
În privința celorlalți inculpați, din probatoriul administrat în cauză a reieșit că, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul dispozitivului de asigurare și restabilire a ordinii publice din Piața Victoriei, distinct de ordinul de intervenție în forță dat de către primii trei inculpați menționați anterior, au înlesnit utilizarea forței fizice și mijloacelor tehnice din dotare sau le-au folosit împotriva unor protestatari în mod nejustificat, cauzându-le acestora suferințe fizice și/sau leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare între 1 și 50 zile de îngrijiri medicale.
În dosar s-au dispus și soluții de clasare, două disjungeri față de doi inculpați, cu care s-au încheiat ulterior două acorduri de recunoaștere a vinovăției sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, precum și alte disjungeri în vederea identificării unor jandarmi cu privire la care, din cercetările efectuate, au rezultat indicii referitoare la săvârșirea unor fapte de natură penală.
Până la 1 august 2023, dintre persoanele vătămate, 312 s-au constituit părți civile în cauză.
Procurorii militari au dispus introducerea în procesul penal, în calitate de părți responsabile civilmente, a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București.
Cei 16 inculpați:
- inculpatul col. CAZAN LAURENȚIU VALENTIN, la data faptelor adjunct al directorului general al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București (DGJMB), în prezent ofițer în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual;
- inculpatul col. (r) CUCOȘ GHEORGHE SEBASTIAN, la data faptelor inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu;
- inculpatul col. (r) SINDILE IONUȚ CĂTĂLIN, la data faptelor prim-adjunct al inspectorului general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu;
- inculpatul col. (r) CIOBANU LAURENȚIU CRISTIAN, la data faptelor comandant de batalion în cadrul DGJMB, pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la purtare abuzivă și o infracțiune de purtare abuzivă, aflate în concurs real;
- inculpatul col. POPESCU CĂTĂLIN RĂZVAN, ofițer în cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la purtare abuzivă aflate în concurs real;
- inculpatul col. ZĂVOIANU MARIAN ION, ofițer în cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă;
- inculpatul lt.col. DUMITRU ADRIAN COSTEL, ofițer în cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, pentru săvârșirea a două infracțiuni de purtare abuzivă și trei infracțiuni de complicitate la purtare abuzivă, aflate în concurs real;
- inculpatul mr. MOLDOVEANU LUCA FLORIN, ofițer în cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la purtare abuzivă, aflate în concurs real;
- inculpatul cpt. MIHAI MARIUS DANIEL, ofițer în cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, pentru săvârșirea a două infracțiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real;
- inculpatul plt. adj. (r) BELECCIU ALIN, pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă;
- inculpatul plt. maj. BÎRSAN MARIAN CRISTIAN, subofițer în cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, pentru săvârșirea a două infracțiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real;
- inculpatul plt. adj. BOLAT CRISTIAN, subofițer în cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă;
- inculpatul plt. adj. șef BUZATU GEORGE, subofițer în cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, pentru săvârșirea a două infracțiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real;
- inculpatul plt. adj. CARMOCANU FLOREA, subofițer în cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, pentru săvârșirea a două infracțiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real;
- inculpatul plt. adj. șef (r) CUSTRIN BARDAHAN PAVEL, pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă;
- inculpatul plt. maj. (r) ZAMFIR GEORGE CONSTANTIN, pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă.
Background
Comunitatea Declic solicită Tribunalului Militar București să judece în regim de urgență dosarul 10 august, având în vedere că mai sunt doar trei ani până la prescrierea faptelor.
Declic anunță că membrii săi se vor afla în Piața Victoriei, pe 10 august, de la ora 19:00, pentru a cere justiție pentru victimele abuzurilor jandarmilor din 2018.
Comentarii