Dosarul Belina: Un martor povestește că PSD plătea transportul lui Dragnea pe insulă - Ziare.com
Proprietarul Cobrex Trans Brașov, pilotul Constantin Apăvăloaie, a declarat marți, la Tribunalul București, că serviciile pentru transportul lui Liviu Dragnea și al prietenilor săi pe insula Belina erau achitate de PSD, relatează Ziare.com.
Afirmațiile au fost făcute în timpul procesului Belina, caz în care este judecat fostul vicepremier Sevil Shhaideh.
Apăvăloaie
a arătat că societatea pe care o administreaza, Cobrex Trans SRL, are ca obiect de
activitate transportul aerian de pasageri și deține elicoptere și
aeronave de transport.
"Arăt faptul că am fost o dată sau de două ori în zona brațului Pavel și a insulei Belina cu elicopterul, pentru a
lăsa sau lua pasageri. Arăt faptul că erau solicitate de domnul Liviu
Dragnea, efectuând transporturi aeriene de mai multe ori. El era
solicitantul curselor," a spus Apăvăloaie.
Martorul a relatat că a
mai fost un pilot din cadrul firmei, Victor Bucur, care l-a dus de mai
multe ori pe insulă pe Liviu Dragnea.
"Efectuam zborurile și
aterizam pe zona numită insula Belina. Imediat după ce aterizam, nu mai
stăteam, plecam. Nu știu dacă este insulă, din punct de vedere
geografic, dar așa o identificam," a mai explicat pilotul, care a precizat că zborurile au avut loc în 2017.
Întrebat în ce bază se ducea pe insula Belina, el a spus că "în baza unui
contract de prestări servicii încheiat între Cobrex Trans și PSD."
Întrebat
cu cine din cadrul PSD a discutat detalile contractului, pilotul a
răspuns inițial "cu Dragnea", dar ulterior avocații au cerut să se
respingă întrebarea.
Detalii, pe Ziare.com.
Comentarii