Omul de afaceri Dorin Cocoș a recunoscut faptele de care este acuzat de procurorii anticorupție în dosarul ANRP. Cocoș a dat declarații detaliate în fața judecătorilor și a cerut să fie judecat în procedură simplificată.

Dorin Cocoș a solicitat marți magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție să fie judecat mai repede prin procedura simplificată, după ce a recunoscut toate acuzațiile care i se aduc în dosarul ANRP la primul termen al procesului.

"Solicit procedura simplificată. Recunosc toate acuzațiile. Rog să se țină cont de colaborarea mea cu DNA", a declarat Dorin Cocoș în sala de judecată. La cererea judecătorilor, omul de afaceri a dat o declarație detaliată în acest dosar.

"Pentru că Gheorghe Stelian avea un dosar la ANRP, l-am rugat pe Sergiu Diacomatu să ne ajute. I-am promis bani, 2,5 milioane de euro în mai multe tranșe. I-am promis sprijin politic ca să rămână în funcție. Sergiu Diacomatu a zis că mă ajută, dar are nevoie de susținere. Printr-o cunoștință, am intrat în legătură cu Crinuța Dumitrean și i-am promis 800.000 euro", a declarat Dorin Cocoș în fața judecătorilor.

"Lui Sergiu Diacomatu i-am dat și 5 milioane de euro. Crinuței Dumitrean i-am dat un milion de euro, iar lui Dragoș Bogdan 800.000 euro. Toți banii îi dădeam în tranșe, ca să mă asigur că dosarul va fi rezolvat. Atât le-am zis: să rezolve dosarul, să bage despăgubiri. Eu am primit pentru al doilea dosar 8 milioane de euro, ca să rezolv problema, dar am rămas doar cu 1,2 milioane de euro. (...) Era de notorietate că la ANRP toți membrii se înțelegeau înainte de ședință. Nu am avut emoții că vor da vot pozitiv. Toate funcțiile se dădeau politic", a adăugat acesta.

Despre Alina Bica, fosta șefă a DIICOT, Dorin Cocoș a mai spus că a cunoscut-o în anul 2013, însă nu a vorbit niciodată cu aceasta despre bani sau terenuri.

"Știam de la Mihăilescu (fostul consilier al Alinei Bica, n.r) că terenul va fi împărțit cu Alina Bica. I-am spus lui Alin (Alin cocoș, fiul său, n.r.) să vândă terenul ieftin, în rate, fără avans, orice variantă dorește Alina Bica pentru că nu se știe niciodată", a mai declarat Dorin Cocoș în fața judecătorilor.

Dosarul ANRP: Prejudiciu de peste 263 de milioane de lei

În dosarul ANRP, Alina Bica este acuzată de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, faptă săvârșită ca secretar de stat și reprezentanta Ministerului Justiției în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

În același dosar, mai sunt judecate și alte persoane care erau în componența comisiei: Crinuța Dumitrean, Dragoș Bogdan, Lăcrămioara Alexandru, Sergiu Diacomatu, Cătălin Teodorescu și Remus Baciu. Și evaluatorul Emil Nuțiu, oamenii de afaceri Stelian Gheorghe și Dorin Cocoș, fiul acestuia, Alin Cocoș, și Ionuț Florentin Mihăilescu, fost consilier al Alinei Bica, fosta șefă a DIICOT.

"În 15 martie 2011, Dumitrean, Diacomatu, Teodorescu, Baciu, Bica, Vasilescu, Bogdan și Alexandru, în calitate de membri ai comisiei, prin exercitarea abuzivă a atribuțiunilor de serviciu (...), au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Emil Nuțiu, din cadrul SC Business Evaluator SRL, prin care valoarea unui teren de peste 13 hectare a fost stabilită la 377.282.300 lei. Aceasta reprezintă o supraevaluare a terenului cu 263.327.559 lei, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat și a facilitat obținerea unor avantaje patrimoniale de către Gheorghe Stelian și alte persoane", susțin procurorii în actul de acuzare.