Parchetul general anunță marți că a clasat dosarul penal deschis de Secția specială în 2018, condusă atunci de Adina Florea, împotriva fostei șefe DNA, Laura Codruța Kovesi.

În dosar, Kovesi era acuzată de săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, mărturie mincinoasă și abuz în serviciu. Dosarul a fost clasat de PÎCCJ "întrucât faptele nu există", spune Parchetul într-un comunicat.

S-a decis și clasarea cauzei cu privire la infracțiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, represiune nedreaptă, influențarea declarațiilor, fals intelectual uz de fals, constituirea unui grup infracțional organizat, favorizarea făptuitorului și fals în declarații, tot întrucât faptele nu există.

Ce a mai anunțat Parchetul general:

Referitor la infracțiunea de luare de mită, procurorii au reținut lipsa probelor care să susțină săvârșirea faptei de luare de mită în oricare din variantele sale alternative (pretinderea ori primirea de bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptarea promisiunii unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri).

În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu, procurorii au stabilit că cele 5 acte de executare pentru care s-au efectuat cercetări au constituit acțiuni în reprezentarea instituției pe care o conducea ori care țin de atribuțiile de ordonator de credite și nu au fost întrunite elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă ale infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) Cod penal.

Cu referire la infracțiunea de mărturie mincinoasă, de asemenea, procurorii au constatat că nu sunt realizate elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă, precum și împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale.

În ceea ce privește alte infracțiuni pentru care s-a început urmărirea penală in rem (lipsirea de libertate în mod ilegal, represiunea nedreaptă, influențarea declarațiilor, fals intelectual, uz de fals, constituirea unui grup infracțional organizat, favorizarea făptuitorului și falsul în declarații), în ordonanța de clasare s-a reținut că faptele care se circumscriu conținutului acestor infracțiuni și probele care pot contribui la dovedirea lor nu sunt suficiente pentru a continua cercetările penale.

Actuala șefă a Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, a deschis mai multe procese la ÎCCJ prin care a cerut judecarea mai rapidă sau clasarea dosarului.

Dosarul a fost deschis în urma unei sesizări făcute de fugarul Sebastian Ghiță, în decembrie 2018.