Un complet de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție a decis marți că dosarul în care deputata Andreea Cosma, fiica fostului președinte al CJ Prahova Mircea Cosma, avea o condamnare de 4 ani de închisoare să se rejudece de la zero.

Practic, prin această decizie, condamnarea de 4 ani primită în primă instanță a fost anulată, procesul urmând să se reia la Secția Penală a Înaltei Curți, notează Agerpres.

"Cu majoritate, respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare. În temeiul art. 421 alin. (1) pct.2 lit. b) din Codul de procedură penală admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, de partea civilă SC Plopeni Industrial Parc SA și de inculpații Cornea Dănuț Marcel, Cosma Andreea și Anghel Florin Serghei împotriva sentinței penale nr. 699 din 04 decembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, în dosarul nr. 994/42/2015. Desființează sentința penală apelată și trimite cauza spre rejudecare la Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție", se arată în minuta deciziei care e definitivă.

A existat și o opinie separată, în sensul sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene în acest caz.

Pe 2 decembrie 2018, Andreea Cosma a fost condamnată de Înalta Curte de Casație și Justiție la 4 ani de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu în dosarul în care este acuzată de complicitate la abuz în serviciu într-un dosar privind vânzarea la prețuri subevaluate a unor terenuri ale cazărmii 'Ciuperceasca', intrată în activul Parcului Industrial Plopeni în urma unui schimb de terenuri cu MApN.