Dosarul în care Elena Udrea contestă condamnarea în dosarul Gala Bute este suspendat, după ce ÎCCJ a decis, luni, să transmită 3 întrebări CJUE privind respectarea unei decizii CCR când sunt afectate interese financiare europene.

Judecătorii au decis să trimită trei întrebări Curţii de Justiţie Europene privind respectarea unei decizii CCR când sunt afectate interese financiare europene, scrie Mediafax.

1. Articolul 19 alin. 1 din TUE, articolul 325 alineatul (1) TFUE, articolul 1, alineatul 1, literele a) și b) și articolul 2, alineatul 1 din Convenția elaborată în temeiul articolului K3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene și principiul securităţii juridice trebuie interpretate în sensul că se opun adoptării unei decizii de către un organ exterior puterii judecătorești, Curtea Constituțională a României, care să aprecieze asupra legalității compunerii unor complete de judecată cu consecința creării premiselor necesare admiterii unor căi extraordinare de atac împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunţate într-un interval de timp?

2. Articolul 47, alineatul 2 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că se opune constatării de către un organ exterior puterii judecătorești a caracterului lipsit de independență și imparțialitate al unui complet din care face parte un judecător avand funcție de conducere şi care nu a fost desemnat aleatoriu, ci în baza unei reguli transparente, cunoscute ți necontestate de părți, regula aplicabilă în toate cauzele completului respectiv, hotărărea adoptată fiind obligatorie potrivit dreptului intern?

3. Aplicarea prioritară a dreptului Uniunii trebuie interpretată în sensul că permite instanței naționale să înlăture aplicarea unei decizii a instanței de contencios constituțional, pronunțată într-o sesizare vizând un conflict constituțional, obligatorie în dreptul național?

Decizia vine în dosarul în care fostul ministru Elena Udrea, dar şi alţi inculpaţi din dosarul Gala Bute contestă pedepsele, după decizia CCR privind constituirea completurilor de 5 judecători de la ÎCCJ. Udrea a fost condamnată definitv la șase ani de închisoare.