Procurorii DNA au anunțat luni că i-au retrimis în judecată pe Elena Udrea și Dan Andronic, după ce judecătorii ÎCCJ au anulat o parte din probele aflate în dosarul Hidroelectrica.

Elena Udrea, membru al Guvernului la data faptelor, a fost retrimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și spălare a banilor, iar Dan Andronic, om de afaceri și jurnalist, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă. 

În etapa procesuală a camerei preliminare, în 11 februarie 2019, judecătorii din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție au dispus anularea unor probe (emailuri) și îndepărtarea lor de la dosar.

”În consecință, procurorii anticorupție au solicitat restituirea cauzei în vederea readministrării probelor anulate, lucru pe care l-au și făcut în contextul efectuării unei percheziții informatice”, precizează DNA.

Potrivit procurorilor anticorupție, în cursul anului 2011, Elena Udrea a acceptat promisiunea făcută de un om de afaceri, prin intermediari, de a primi suma de cinci milioane de dolari pentru a-și exercita influența asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei și a celor din cadrul SC Hidroelectrica SA, în vederea menținerii, în condițiile deja negociate (preț și cantitate de energie furnizată), contractele pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu SC Hidroelectrica SA.

”Din suma promisă, inculpata a primit, în noiembrie 2011, în scopul arătat, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, dar și o creanță de 900.000 de euro; creanța reprezenta o sumă pe care o firmă a omului de afaceri o împrumutase unui terț și care era garantată cu părți sociale ale unei societăți comerciale care deținea două publicații. Pentru a ascunde că era beneficiara reală a creanței de 900.000 euro (care i-ar fi conferit pe cale de consecință și puterea de a influența activitatea societății cu activitate media), Udrea Elena Gabriela a preluat creanța de la firma controlată de omul de afaceri, prin interpunerea unei alte firme paravan, aparținând unei cunoștințe”, susține DNA.

În ceea ce-l privește pe Dan Andronic, cu ocazia audierii sale ca martor, el a făcut afirmații mincinoase, cu privire la aspectele esențiale ale cauzei.

”De exemplu, Dan Cătălin Andronic a declarat mincinos:

- că nu a avut cunoștință de împrejurarea că Elena Gabriela Udrea este beneficiara reală a creanței amintite, care i-ar fi permis acesteia să controleze societatea media, să dobândească părți sociale, să se implice în politica editorială a unui cotidian deținut de această societate;

- că îi comunica Elenei Udrea date privind situația financiară a cotidianului deținut de societatea media și indicatori de performanță, doar pentru a se lăuda, pentru a o încunoștința că publicației îi „merge bine”;

- că nu i-a cerut Elenei Udrea acordul pentru a publica anumite articole, ci doar s-a consultat cu aceasta pentru a „verifica veridicitatea” informațiilor obținute”.