Europarlamentarul Laurențiu Rebega, trimis în judecată de DNA
Europarlamentarul Laurențiu Rebega, actual vicepreședinte al Pro România, a fost trimis în judecată de DNA pentru mai multe fapte de corupție, anunță Direcția printr-un comunicat de presă.
DNA precizează că Laurențiu Rebega, la data faptelor vicepreședinte al Consiliului județean Prahova și persoană care controla activitatea mai multor firme cu profil agricol, este trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de: instigare la folosirea cu rea-credință de documente false pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene, instigare la schimbarea fără drept a destinației fondurilor europene, participație improprie la folosirea cu rea-credință de documente pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene, două infracțiuni de spălare de bani, două infracțiuni de efectuare de operațiuni financiare incompatibile cu funcția, complicitate la folosirea cu rea-credință de documente false pentru obținerea de fonduri europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au reținut că: "În cele trei situații de fraudare a proiectelor cu finanțare din fonduri europene destinate agriculturii și educației cu care a fost sesizată instanța de judecată, inculpatul Rebega Laurențiu a avut un rol central. Ca modalitate de comitere a faptelor, într-o formulare sintetică, inculpatul s-a folosit de o persoană pe care o controla pentru întocmirea formalităților necesare obținerii unor fonduri UE pentru finanțarea unui proiect apicol fictiv, însușindu-și peste 90% din produsul infracțional (frauda din anul 2014), iar în perioada 2012-2013, inculpatul a acționat ca partener al altor persoane, printr-o firmă-paravan pe care o administra în fapt, participând la falsificarea și folosirea documentelor, disimulând și distribuind produsul infracțional al fraudelor, cu reținerea unei părți de aproximativ 10%".
Comunicatul integral al DNA poate fi consultat aici.
Comentarii