Florian Bodog nu poate fi urmărit penal de DNA/Senatorii au respins cererea de ridicare a imunității
Senatul a respins luni cererea DNA de începere a urmăririi penale în cazul fostului ministru al sănătății Florian Bodog, acuzat de abuz în serviciu și fals intelectual.
Din 136 de senatori au fost prezenți 116. 30 au votat „pentru”, iar 82 „contra” solicitării DNA. Prin urmare, Senatul nu cere urmărirea penală a lui Florin Bodog, transmite HotNews.
Fostul ministru a susținut, în plen, în fața colegilor săi, că este un om politic integru.
„Eu spun despre mine că sunt un om politic integru. În calitate de ministru am semnat contracte de sute de milioane de euro. Toate procedurile de achiziție au fost coordonate personal de mine, toate negocierile cu Banca Mondială la fel. Nu s-au putut reține în sarcina mea niciun fel de fapte de corupție cu toate că am fost supravegheat extrem de atent de DNA. Vă rog să votați cum vă dictează conștiința”, le-a spus Bodog senatorilor, înainte de votul asupra cererii procurorilor.
Comisia juridică a Senatului a adoptat, marțea trecută, un raport de respingere a încuviințării urmăririi penale cerută de procurori în cazul fostului ministru.
Pe 4 iulie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a solicitat Senatului să formuleze cererea de urmărire penală față de fostul ministru al sănătății, Florian Bodog, în prezent senator PSD.
Cererea a fost făcută cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și fals intelectual, în formă continuată, în exercițiul funcției de membru al Guvernului României în perioada ianuarie 2017 – ianuarie 2018, a anunțat Ministerul Public.
Totodată, DNA a anunțat că desfășoară o investigație care vizează suspiciuni de săvârșire a unor fapte asimilate infracțiunilor de corupție privind împrejurarea că un membru al guvernului a făcut demersuri pentru ca o persoană angajată în funcția de consilier personal să își încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni, fără să se fi prezentat la serviciu și fără să fi prestat activitățile la care era obligată prin contractul individual de muncă și fișa postului.
Comentarii