Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus efectuarea urmăririi penale față de fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

El este acuzat de instigare, sub forma participației improprii, la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracțiuni), dar și de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, anunță DNA printr-un comunicat de presă.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, suspectul Chesnoiu Adrian Ionuț, în calitate de ministru, ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susținute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv ai unor direcții județene.

Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la patru candidați "agreați” dintre care, în urma susținerii probelor scrise și orale, doar trei au promovat concursurile respective.

De menționat este faptul că, la intervenția directă a ministrului, în cazul unuia dintre candidați, membrii comisiei ar fi fost nevoiți să-l promoveze pe acesta în condițiile în care nu obținuse un punctaj corespunzător. Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcția de șef serviciu, obținând până în prezent venituri salariale în valoare de 33.782 lei.

Suspectului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.