Gabriel Oprea a dat prima declarație în acest dosar la doi ani de la accidentul ce a condus la moartea polițistului Bogdan Gigină, cel care făcea parte din coloana oficială a fostului vicepremier Oprea. Până acum, Oprea a refuzat să dea declarații.

La ieșirea din sediul DNA, Oprea a confirmat că a dat declarații în acest dosar.

„Am dat o declarație în legătură cu tragicul accident în care a murit polițistul Gigină. Am spus adevărul. Adevărul este că sunt nevinovat, că eram în timpul serviciului. Din păcate, polițistul a căzut în cele trei gropi, care nu erau semnalizate corect, nu erau semaforizate. Nu m-au trimis în judecată. M-am prezentat la Parchet și am dat o declarație. E prima oară când am făcut declarații”, a spus Oprea, la ieșirea din sediul DNA.

Avocatul familiei Gigină, Daniel Ionașcu, a fost și el prezent în momentul audierii lui Gabriel Oprea.

„Domnia sa a dat o declarație așa cum a crezut de cuviință, potrivit legii, că a perceput evenimentul. Tot ceea ce trebuie făcut în acest dosar s-a făcut. Dosarul încă se află în faza de cercetare penală. Foarte multe argumente din dosar și foarte multe lucruri care se instrumentează nu pot să vi le spun”, a declarat avocatul Daniel Ionașcu jurnaliștilor.

Filmul morții lui Bogdan Gigină

În octombrie 2015, agentul de poliție rutieră Bogdan Gigină a murit în urma unui accident de motocicletă.

EurActiv.ro a publicat în premieră informația că acesta făcea parte din coloana care-l însoțea pe ministrul Oprea prin București.

Informația a fost confirmată abia a doua zi de Poliția Capitalei, după ce Inspectoratul General al Poliției Române, condus la acel moment de Petre Tobă, a refuzat timp de două zile să dea orice detaliu despre accident.

Mai mult, IGPR-ul lui Tobă a încercat să inducă în eroare publicul,comunicând în dimineața de după accident că Gigină a murit ”la datorie” și că va fi înaintat în grad, post-mortem, de Gabriel Oprea.

Pe 1 septembrie 2016, DNA a cerut Senatului aprobarea urmăririi penale a lui Gabriel Oprea pentru moartea polițistului Gigină.

Pe 19 septembrie, Senatul a blocat urmărirea penală a lui Gabriel Oprea.

Pe 22 septembrie, mii de persoane au ieșit în stradă în București și în alte orașe pentru a-i cere demisia fostului ministru de Interne.

Pe 23 septembrie, Oprea a anunțat că va cere reluarea votului din Senat, pentru ca după câteva ore să anunțe că va demisiona.

Pe 26 septembrie, Gabriel Oprea și-a depus demisia din funcția de senator, iar pe 1 octombrie, demisia a fost publicată în Monitorul Oficial, astfel că DNA l-a putut cerceta pentru moartea polițistului Bogdan Gigină.