Fostul trezorier al, PSD Mircea Drăghici, a fost condamnat joi de Înalta Curte de Casație și Justiție la cinci ani închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de delapidare.

Sentința a fost dată după ce Mircea Drăghici a folosit subvențiile primite de PSD de la AEP pentru a-și cumpăra un imobil, potrivit Agerpres.

Potrivit deciziei instanței, Mircea Drăghici a primit 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate și 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare. El a fost achitat pentru o altă infracțiune de delapidare.

Cele două pedepse au fost contopite, urmând ca Mircea Drăghici să execute cinci ani închisoare, după ce judecătorii au aplicat un spor de pedeapsă.

De asemenea, lui Mircea Drăghici i s-au interzis mai multe drepturi pe o perioadă de trei ani, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în oricare alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Pe latură civilă, instanța a constatat că Partidul Social Democrat nu s-a constituit parte civilă în cauză. Judecătorii au mai dispus confiscarea sumei de 19.000 euro de la Mircea Drăghici.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.Conform DNA, în perioada 15 februarie 2018 - 11 iunie 2018, Mircea Drăghici, având atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și fondurilor bănești aparținând PSD, a utilizat suma de 380.000 euro provenită din subvenția acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă pentru a-și cumpăra un imobil în cartierul Pipera, orașul Voluntari, județul Ilfov.

Cu acești bani, Drăghici a acoperit parțial, în proporție de peste 2/3, valoarea imobilului respectiv. Plata din subvenții a sumei respective a fost disimulată prin încheierea unui contract de închiriere din care reieșea că banii respectivi ar fi plătiți de partid drept chirie, iar nu pentru beneficiul trezorierului.

"În acest sens, în cursul lunii februarie 2018, în exercitarea funcției de trezorier, inculpatul, împreună cu o persoană din familie, a negociat și a convenit să achiziționeze, de la un vânzător, un imobil cu valoare de circulație de peste 500.000 euro, pe care să-l achite, în parte, cu sume de bani pe care le gestiona în calitate de trezorier, și în parte, cu fonduri proprii.

În ziua de 15.02.2018, au fost încheiate două contracte: o promisiune de vânzare cumpărare între vânzătorul imobilului și persoana din familia inculpatului pentru suma de 180.000 euro (plătită din fonduri proprii), dar și un contract de închiriere între același vânzător și formațiunea politică (care practic îi asigura vânzătorului imobilului că va încasa diferența până la valoarea reală de peste 500.000 euro, din subvențiile primite de partid).

Contractul de închiriere fusese încheiat pentru o perioadă de 10 ani (01.03.2018 - 01.03.2029), valoarea totală a chiriei de 380.000 euro urmând a fi achitată timp de 18 luni.În realitate, spune DNA, întreaga contravaloare a contractului a fost achitată în avans, într-un interval de timp de 5 luni, din sume de bani provenite din subvenția acordată formațiunii politice în baza Legii nr. 334/2006, privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale.

"După declanșarea controlului de către Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la utilizarea subvențiilor de formațiunea politică în cadrul căreia inculpatul îndeplinea funcția de trezorier, a fost reziliat contractul de închiriere, precum și promisiunea de vânzare-cumpărare și au fost restituite sumele de bani încasate cu titlu de chirie și pentru achiziționarea imobilului.

Într-un alt context, în aceeași calitate de trezorier al unui partid, având atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și fondurilor bănești, inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe ar fi dispus scoaterea din patrimoniul partidului a unui autoturism de lux (marca Mercedes Benz model GLE 350 Coupé) cu o valoare de 324.800 lei, fără încasarea contravalorii acestuia la momentul înstrăinării.

Concret, data de 10.07.2017, formațiunea politică, prin trezorier, a cumpărat autoturismul anterior menționat, iar după numai câteva zile, autoturismul ar fi fost vândut unei persoane din familia trezorierului, însă contravaloarea acestuia nu a fost încasată de partid la data înstrăinării bunului. Banii pentru autoturism au fost plătiți abia la data de 23.08.2018", precizează DNA.