Mircea Drăghici, fost deputat și trezorier al PSD, a fost achitat luni de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) într-un dosar în care era acuzat de corupție după încheierea unor contracte de consultanță cu zeci de primării din județul Argeș.

Alături de el a fost achitat și fostul șef al CJ Argeș, Constantin Nicolescu, 38 de primari și viceprimari, un fost director din Agenția de Implementare a Proiectelor Argeș și două angajate ale unei firme de consultanță. În cazul altor trei persoane s-a dispus încetarea procesului penal din cauză că acestea au murit.

Ce spunea DNA pe 23 noiembrie 2015 despre acest dosar

1. În cursul lunii iunie 2009, în contextul derulării procedurilor de desfășurare a unui concurs de ocupare a unor funcții de conducere la nivelul instanțelor, inculpatul Nicolescu Constantin, în calitate de președinte al Consiliului județean Argeș și totodată de președinte al organizației județene a unei formațiuni politice, și-a folosit influența și autoritatea conferite de funcțiile publice și politice deținute, în scopul de a ajuta un magistrat să ocupe o funcție de conducere într-o instanță, pe alte criterii decât cele ale competenței profesionale. În cele din urmă, candidatul susținut de inculpat nu a obținut nota necesară pentru ocuparea funcției respective.

2. În contextul în care, la nivel național, regional, județean s-au elaborat Planul Național de Dezvoltare Rurală, Planul de Dezvoltare a Regiunii Sud-Muntenia, respectiv Programul Operațional Multianual al județului Argeș și era necesar ca și autoritățile locale să își planifice și să își stabilească obiectivele de dezvoltare a comunității locale pentru perioada 2007-2013, inculpatul Nicolescu Constantin, în baza înțelegerii cu inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe, a identificat și pus în aplicare un mecanism fraudulos prin care au fost încheiate contracte de servicii de consultanță și/ elaborare strategii de dezvoltare locală de autoritățile publice locale cu o anumită entitate - SC European Project Consulting SRL București - în care era interesat inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe, în scopul obținerii unor foloase necuvenite pentru entitatea respectivă și pentru acesta din urmă, cu consecința producerii unui prejudiciu în bugetul unităților administrativ teritoriale.

Acest lucru a fost posibil prin îndeplinirea necorespunzătoare, de către inculpatul Nicolescu Constantin, a atribuțiilor de serviciu derivate din funcția de președinte al Consiliului Județean Argeș sau prin determinarea inculpaților, primari ai unor comune de pe raza județului Argeș, să își îndeplinească necorespunzător atribuțiile de serviciu circumscrise alocării fondurilor bănești pentru unitățile administrativ teritoriale respective și, respectiv, achizițiilor de servicii realizate de autoritatea publică locală.

Din actele de urmărire penală aflate la dosarul cauzei rezultă că marea majoritate a contractelor de prestări servicii au fost încheiate în condițiile în care comunitățile respective, în multe cazuri, nu au obținut niciun folos, contractele în cauză nefiind valorificate în vreun mod, iar în alte cazuri beneficiile au fost modice, nefiind pe măsura valorii contractelor și nejustificând sumele de bani plătite efectiv din bani publici către SC European Project Consulting SRL București (firmă a cărei reprezentanți aveau legături de interes personal și de grup cu inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe).

De asemenea, a mai rezultat faptul că acele contracte s-au încheiat și derulat cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la promovarea concurenței între operatorii economici, garantarea tratamentului egal și nediscriminatoriu operatorilor economici, asigurarea transparenței și integrității procesului de achiziție publică, asigurarea utilizării eficiente a fondurilor publice, precum și a reglementărilor legale în materia achizițiilor publice, cu consecința prejudicierii bugetului localităților respective, în condițiile în care, prin strategiile de dezvoltare locală/studiile de fezabilitate privind dezvoltarea locală, nu au fost identificate nevoile reale ale comunității și nu au constituit un instrument concret de lucru în activitatea administrației publice locale.

Mai mult, obiectul contractelor de consultanță constând în identificarea de linii de finanțare pentru care beneficiarul era eligibil, în legătură cu construirea căminelor culturale nu a fost executat și, în consecință, nu au fost realizate activități concrete care să sprijine dezvoltarea comunității locale.

S-a mai reținut și faptul că, în contextul încheierii și derulării în condițiile frauduloase mai sus arătate a contractelor de prestări servicii de către SC European Project Consulting SRL București cu instituții și autorități publice din județul Argeș, inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe a înființat SC European Project Consulting Management SRL Pitești, astfel încât, în mod facil și necuvenit, să fie obținute foloase materiale, între cele două societăți fiind încheiat în acest scop un contract având ca obiect furnizarea consultanței.

În perioada 01.10.2007- 31.12.2008, inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe a deținut și funcția de director al acestei firme care era administrată de o rudă a acestuia.

De asemenea, în perioada 06.10.2008 – 20.10.2010, inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe a avut calitatea de asociat unic al SC European Project Consulting Management SRL Pitești, în condițiile în care, în perioada de referință, începând cu luna decembrie 2008 a deținut funcția de deputat.

Obținerea necuvenită de foloase materiale de către SC European Project Consulting SRL București, SC European Project Consulting Management SRL Pitești și implicit de către asociații acestor societăți comerciale, a fost facilitată de îndeplinirea, în mod defectuos, a actelor de serviciu de către conducătorii instituțiilor și autorităților publice respective, cu consecința producerii de pagube materiale acestor entități.

În perioada respectivă, în subordinea Consiliului Județean Argeș, s-a înființat și a funcționat Agenția de Implementare a Proiectelor de Dezvoltare a județului Argeș, care printre altele avea ca atribuții și pe cele referitoare la elaborarea studiilor și proiectelor pentru realizarea programelor și prognozelor de dezvoltare economico-socială a județului și unităților administrativ-teritorială, precum și la identificarea și promovarea nevoilor de finanțare, pentru localitățile din mediul rural, în vederea dezvoltării infrastructurii, conservării mediului și promovării unei agriculturi moderne.

Cu toate acestea, la rândul său și Agenția de Implementare a Proiectelor de Dezvoltare a județului Argeș a încheiat un contract de prestări servicii cu SC European Project Consulting SRL București, cu încălcarea hotărârii de Consiliu Județean, efectuându-se în mod inutil și nejustificat angajarea unor cheltuieli bugetare, în sumă de 39.865 lei, ce reprezintă o pagubă materială creată instituției publice, dar și un folos necuvenit obținut de către firma respectivă.

Infracțiunile săvârșite de inculpați au determinat producerea unui prejudiciu în cuantum total de 944.110,92 lei reprezentând paguba adusă celor 35 unități administrativ teritoriale comunale, Consiliului Județean Argeș și Agenției de Implementare a Proiectelor de Dezvoltare a județului Argeș (instituție care la data săvârșirii faptelor se afla în subordinea Consiliului Județean Argeș), sumă ce reprezintă totodată și un folos material obținut în mod necuvenit de SC European Project Consulting SRL București.

În cauză, procurorii au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților: Cernătescu Gheorghe, Nică Vasile, Voicu Dumitru, Tarbă Sever, Tarbă Mihai Gheorghe, Secăreanu Dumitru, Ene Florea, Marin Ion, Tudose Elisaveta,Ungurenuș Mihai, Ibric Marian, Popa Ion, Ștefan Ion, Matei Gheorghe, Pătrașcu Gheorghe, Bădulescu Ion, Langer Nicolae, Iatagan Constantin, Cristescu Alexandru – Adrian, Șerban Niculae, Vișan Ionel Dragoș, Rizea Florian, Pupăză Roșu Sevastian, Dincuță Daniel, Cioran Lucian, Dochinoiu Niculaie, Țucă Gheorghe, Ciobanu Marcel, Ivan Vasile Bebe, Berevoianu Corneliu, Simion Emil,Pepenel Nicolae – Cornel, Bălășoiu Aurel, Poștoacă Damian Ion, Nicolae Radu, Cioflan Iulian și Smădu Nicolae.

Mircea Drăghici se află acum în închisoare, după ce pe 1 iulie 2021 a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare tot de ÎCCJ pentru că a folosit subvențiile primite de PSD de la AEP pentru a-și cumpăra un imobil.