Premierul Sorin Grindeanu a spus că a reiterat în timpul unei întrevederi de joi cu Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, poziția fermă a Guvernului de a continua lupta împotriva corupției.

În plus, premierul a anunțat că se gândește „extrem de serios” să numească la Ministerul Justiției o persoană neafiliată politic, spunând că a avut discuții cu unele persoane, iar o decizie va fi luată, cel mai târziu, la mijlocul săptămânii viitoare.

„Am spus ceea ce ne dorim în viitor, dacă vorbim despre ceea ce s-a discutat foarte mult în România, și anume reglementările din domeniul justiției, ca aceste lucruri să se întâmple în Parlament, printr-o dezbatere cât mai largă, care să implice instituții din România, ONG-uri, parlamentari bineînțeles, astfel încât deciziile Curții Constituționale, care se referă la articole din Codul penal și Codul de procedură penală să poată fi aprobate în Parlament”, a declarat premierul Grindeanu, la Bruxelles, în timpul unor declarații de presă comune cu Frans Timmermans.

La rândul său, Frans Timmermans a salutat abrogarea Ordonanței de Urgență de modificare a legislației penale.

„Salut abrogarea Ordonanței de Urgență 13, acesta a fost un pas bun. Am sfătuit Guvernul României ca, pentru a clarifica situația juridică și a pune în acord hotărârile Curții Constituționale și pentru a aplica hotărârile internaționale, să acționeze cu o maximă deschidere, astfel încât toți cei care sunt interesați să se poată implica direct, să poată urmări ce se întâmplă, să poată vedea ce se face pentru a evita orice neînțelegeri, să nu se interpreteze că aceste lucruri ar slăbi lupta împotriva corupției", a mai afirmat Timmermans.

 

„Sunt conștient de faptul că Guvernul României are nevoie să modifice legislația pentru a se asigura că este în concordanță cu prevederile europene. Ne putem oferi, dacă este necesar, expertiza în acest sens, iar acest lucru se aplică și în situațiile în care legislația trebuie modificată pentru a fi în concordanță cu deciziile Curții Constituționale”.

Timmermans a mai spus că a sfătuit guvernul român să fie foarte deschis atunci când pune legislația în concordanță cu deciziile Curții Constituționale și când transpune legislația europeană, „astfel încât oricine este interesat să poată fi implicat, să vadă ce se întâmplă exact, pentru a se evita neînțelegerile sau percepțiile cum că s-ar slăbi lupta împotriva corupției. Dacă demersurile se fac cu transparență, Comisia Europeană poate avea încredere că pașii făcuți duc la rezultatele dorite, iar lupta anticorupție se menține la aceeași intensitate”, transmite Agerpres.

Ridicarea MCV

Reprezentantul executivului comunitar a amintit că ultimele rapoarte MCV arată că „ne aflăm pe ultima porțiune a maratonului”, dar „momentul când trecem linia de sosire depinde de viteza alergătorului, iar aceasta depinde de angajamentul Guvernului și al Parlamentului”.

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene a adăugat că va clarifica pentru autoritățile române măsurile și pașii preciși la care se așteaptă în viitor.

„Accept punctul de vedere al premierului când spune că nu toate elementele sunt clare. Vom clarifica totul astfel încât Guvernul să știe exact ce sfaturi transmitem și ce așteptări avem. Respectați foaia de parcurs și vom ajunge acolo unde ne dorim, adică la momentul când lupta împotriva corupției este un succes atât de mare, încât este ireversibilă”, a spus Timmermans, precizând că românii și-au făcut auzită clar dorința ca țara să nu mai fie afectată de corupție generalizată.

De cealaltă parte, premierul Grindeanu a dat asigurări privind „dorința noastră de a avea viteza corectă, astfel încât următorul raport să fie unul foarte bun”.

 

„Îmi doresc 2019 fără MCV, normal”,

a declarat premierul Grindeanu, la Bruxelles.

„O să transmitem, în perioada imediat următoare, clarificările pe care dorim să le avem din recomandările de pe MCV, astfel încât să știm exact ceea ce avem de făcut și să facem (...) pașii necesari, astfel încât să îndeplinim cât se poate de transparent, de deschis, cu viteza potrivită, (...) ceea ce avem de făcut și vom transmite către Comisia Europeană în viitorul apropiat aceste clarificări pe care ni le dorim", a explicat Grindeanu.

Potrivit lui Frans Timmermans, Comisia Europeană va răspunde solicitării premierului Grindeanu, pentru ca Executivul român să știe ce are de făcut.

„Sunt de opinia fermă că, dacă veți rămâne pe această foaie de parcurs, veți ajunge acolo unde dorim. Unde dorim să ajungem? Într-o situație în care lupta are atât de mult succes, încât se ajunge într-un punct ireversibil. Fără nicio legătură cu discuțiile politice, să fie clar că este o manifestare a poporului, Guvernului și Parlamentului României, că se dorește să se ajungă într-o situație de ireversibilitate și cetățenii României să fie siguri că țara lor nu mai este în pericol de corupție. Despre asta este MCV", a mai afirmat Timmermans.

Timmermans a fost una dintre vocile care au criticat adoptarea Ordonanței 13 într-o dezbatere ținută în urmă cu două săptămâni în Parlamentul European privind starea democrației și justiției din România.

„Ca orice țară europeană, România merită politicieni și guverne care sprijină lupta anticorupție. Societatea română merită să fie liberă de corupție”, spunea Timmermans în plenul Parlamentului European în 2 februarie.