Înalta Curte de Casație și Justiție dezbate marți cererea depusă de Liviu Dragnea de anulare a condamnării de 3 ani și 6 luni de închisoare, primită de fostul președinte al PSD în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

UPDATE

ICCJ a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de fostul lider al PSD. Decizia este definitivă. În schimb, a fost admis în principiu recursul în casație înaintat de Dragnea. Instanta a stabilit termenul de 14 ianuarie 2020 pentru judecarea pe fond a acestui proces.

+++

Liviu Dragnea a fost adus la instanța supremă, înaintea orei 9:00. După ce a ieșit din sala de judecată, unde s-au dezbătut contestațiile formulate de fostul lider al PSD față de condamnarea de 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, Dragnea le-a spus jurnaliștilor: "Nu pot să vorbesc, îmi pare rău".

Instanța a rămas în pronunțare.

+++

Tot marți, judecătorii vor dezbate o altă cale extraordinară de atac la care a apelat Dragnea pentru a scăpa de condamnare - recursul în casație, relatează Agerpres.

Fostul lider al PSD a fost pe 27 mai condamnat definitiv de Instanța supremă la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Conform rechizitoriului, Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, a procedat la menținerea ilegală în posturi a două angajate - Adriana Botorogeanu și Anisa Niculina Stoica. Cele două nu s-au prezentat la serviciu și nici nu au prestat vreuna dintre activitățile înscrise în contractul lor de muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfășurându-și de fapt activitatea la sediul Organizației PSD Teleorman, a arătat DNA.

Potrivit procurorilor, Dragnea a determinat-o pe Stoica să se angajeze și să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman. El a mai fost acuzat că a contribuit, prin influența pe care o avea în calitate de președinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu și Anisa Niculina Stoica să fie menținute în funcție la DGASPC Teleorman