Înalta Curte confirmă redeschiderea unui nou dosar al lui Liviu Dragnea legat de Tel Drum
Judecătorii au admis cererea procurorilor de a dispune redeschiderea cercetărilor în dosarul în care apare și numele liderului PSD Liviu Dragnea, dar și compania Tel Drum.
Judecătorii au dispus redeschiderea dosarului doar pentru abuz în serviciu, iar urmărirea penală se poate face, la început, doar in rem, adică împotriva faptelor, nu și împotriva persoanelor.
În schimb, nu se pot relua cercetările pentru infracțiunile legate de diminuarea activelor societății, au decis judecătorii.
Dosarul, deschis în 2010, a fost închis prin neînceperea urmării penale în 2013.
Dosarul îl vizează pe Liviu Dragnea, dar și alte persoane, inclusiv Marian Fișcuci, unul dintre cei care controlează Tel Drum. Firma a fost asociată de procurori cu Liviu Dragnea într-un alt dosar penal aflat în anchetă la DNA.
Dosarul redeschis vizează finanțarea din fonduri europene și din bugetul Consiliului Județean Teleorman a unor contracte. Beneficiarul a fost firma Tel Drum.
Comentarii