ÎCCJDecizia CCR privind prescripția se aplică retroactiv;mii de dosare de corupție s-ar putea închide
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât marți că decizia CCR privind prescripția se aplică retroactiv.
Mai multe instanțe din țară au solicitat Înaltei Curți să stabilească dacă deciziile CCR privind prescripția retroactivează pe principiul legii penale celei mai favorabile.Instanța supremă a hotărât marți că decizia CCR privind prescripția se aplică retroactiv.
"Normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului "mitior lex" prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din Codul penal.
* Instanța care soluționează contestația în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297/26.04.2018 și nr. 358/26.05.2022, nu poate reanaliza prescripția răspunderii penale, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii".
Surse judiciare au explicat pentru AGERPRES că această decizie va afecta mii de dosare aflate pe rolul instanțelor sau în anchetă la procurori, iar inculpații vor scăpa de condamnare sau acuzații, ca urmare a prescrierii faptelor.
Pe 26 mai, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional un articol din Codul penal care permitea procurorilor să întrerupă cursul prescripției prin administrarea de noi probe. CCR a constatat că, în perioada 2018 - mai 2022, nu a existat un caz de întrerupere a prescripției penale.
Unele instanțe au suspendat procesele în așteptarea unei lămuriri de la Instanța supremă, altele au trecut însă direct la aplicarea deciziei CCR și au dispus încetarea unor procese de corupție.
Curtea de Apel București a fost prima instanță care a sesizat ÎCCJ în legătură cu această chestiune, urmată apoi de alte instanțe.
Background
Guvernul a adoptat în luna mai un proiect de ordonanță de urgență prin care a fost modificat articolul din Codul penal referitor la întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale, după CCR a declarat neconstituțional articolul 155 alin. (2) din Codul Penal care permite procurorilor să întrerupă cursul prescripției prin administrarea de noi probe.
Textul mai fusese declarat neconstituțional în anul 2018, însă Parlamentul nu a modificat legea, în termen de 45 de zile.
În mai, Asociația "Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” (AMASP) a solicitat Guvernului și Parlamentului, printr-un apel public, să adopte o soluție legislativă care să împiedice închiderea dosarelor penale după decizia Curții Constituționale.
Listă lungă
Elena Udrea va scăpa de dosarul Hidrolectrica și de cel privind finanțarea campaniei electorale a lui Băsescu - avocat. Și Ioana Băsescu beneficiază de decizia privind prescrierea faptelor. Tudor Pendiuc, fost primar al municipiului Pitești, Mihai Chirica, primarul din Iași, sau Nelu Iordache sunt doar câția dintre cei care vor beneficia de lege.
are o condamnare de 12 ani și jumătate închisoare primită la instanța de fond pentru evaziune fiscală și delapidare, într-un dosar în care este acuzat că a înregistrat în contabilitatea fostei companii de transport aerian Blue Air achiziții fictive de materiale publicitare, prejudiciind statul român cu 2 milioane euro. Dosarul se află în faza de apel la Curtea de Apel București
de mihai 25 Oct 2022 15:55