Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, plângere penală împotriva lui Marius Lulea

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCMER) anunță că va depune plângere penală la Parchetul de pe Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la declarațiile ofensatoare ale prim-vicepreședintelui AUR, Marius Lulea.
Lulea a făcut apologia regimului comunist și a dictatorului Nicolae Ceaușescu la Antena 3 CNN.
În cadrul acestei intervenții, Marius Lulea a afirmat următoarele: "Păi și Ceaușescu era suveranist, eu chiar îmi aduc aminte că a luat o poziție curajoasă și suverană în 1968, atunci când a fost singurul președinte din blocul comunist care a avut curajul să se ridice demn împotriva ocupației sovietice din Cehoslovacia. Nu sunteți în măsură să criticați un regim care a construit milioane de apartamente, sute de hidrocentrale, care a făcut bine pentru această țară, dincolo de zona de ocupație în care noi ne aflam. Dumneavoastră ați distrus tot ce s-a construit bine în timpul regimului comunist".
"Declarația domnului Marius Lulea nu reprezintă doar o manifestare de ignoranță istorică, ci și o sfidare flagrantă a cadrului legal al memoriei democratice în România. În conformitate cu Ordonanța de Urgență nr. 31/2002, republicată, promovarea în spațiul public a cultului unor persoane condamnate pentru crime împotriva umanității, precum Nicolae Ceaușescu, constituie o încălcare a legii. Regimul Ceaușescu a fost declarat ilegitim și criminal de statul român, iar dictatorul a fost condamnat pentru genocid. A invoca suveranitatea unei dictaturi nu înseamnă altceva decât a reabilita simbolic un regim care a încălcat drepturile fundamentale ale cetățenilor, a patronat un sistem de opresiune și teroare, și a condamnat milioane de români la frig, foame și frică. Construcțiile de beton ale regimului nu pot șterge memoria victimelor Securității, a prizonierilor politici, a demolărilor forțate și a foametei ce au afectat un întreg popor în numele <suveranități>", a spus președintele executiv al IICCMER, Daniel Șandru.
Promovarea acestor idei în anul 2025, la peste trei decenii de la prăbușirea comunismului, reprezintă nu doar o impietate față de memoria celor care au suferit, ci și o manifestare de periculoasă inconștiență democratică, mai spune Șandru.
Glorificarea dictaturii nu este o opinie politică - este o ofensă adusă demnității umane și legii în vigoare, conchide el.
Pe 17 februarie 2025, IICCMER a depus o plângere penală și în cazul europarlamentarei Dianei Șoșoscă pentru declarații similare, însă până în prezent Parchetul de pe Înalta Curte de Casație și Justiție nu a transmis niciun răspuns oficial în această speță.
de Jay 13 Mai 2025 16:41
Mai mult chiar, unele persoane mai "active" politic ar putea incepe sa creada ca orice opinie sau referire pozitiva la regimul trecut constituie infractiune, cu consecinte penale, evocand maccarthismul anilor '50 din SUA si, chiar, teroarea politica de la noi, din aceeasi perioada.