Președintele Klaus Iohannis a transmis miercuri ministrului justiției, Stelian Ion, cererea de urmărire penală a lui Călin Popescu Tăriceanu.

Procurorul-șef al DNA a transmis luni procurorului general al PÎCCJ solicitarea de sesizare a președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Călin Popescu Tăriceanu.

Dosarul în care Tăriceanu e anchetat vizează perioada în care a fost premier și în care este acuzat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoana respectivă are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

Persoana respectivă ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanții unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanță.În schimb, acesta și-ar fi exercitat atribuțiile, astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei. Suma de 800.000 USD, reprezentând un comision din valoarea plăților făcute de statul roman către companie, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshoree.

Dosarul a fost constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii D.N.A la cererea autorităților judiciare austriece.La data de 7 noiembrie 2018, la solicitarea D.N.A, a fost sesizat Senatul României să încuviințeze efectuarea urmăririi penale față de aceeași persoană (la acea dată având funcția de senator), pentru săvârșirea unei infracțiuni de luare de mită, iar la data de 3 iunie 2019, Senatul a respins cererea de începere a urmăririi penale a persoanei respective.

Ulterior, au fost efectuate acte de urmărire penală cu privire la fapte și alte persoane, între care un om de afaceri trimis în judecată.

Ca urmare a administrării unor probe suplimentare, au rezultat elemente de noutate care au conturat starea de fapt sus menționată cu referire la fostul demnitar.