Ministrul Justiției a anunțat când va prezenta raportul de evaluare a procurorului general
Tudorel Toader spune că prezentarea va avea loc după 8 octombrie, după ce va reveni în țară din deplasarea la Strasbourg cu premierul Viorica Dăncilă
„Săptămâna viitoare voi merge cu doamna premier la Strasbourg, pentru o intervenție în Parlament, în adunare, după care voi reveni în țară și, probabil, sper să am răgazul, pentru a face public acel raport de evaluare, în tot cazul într-un termen scurt”, a spus Toader, citat de Agerpres.
El a mai spus că raportul ar putea să conțină și sesizarea Inspecției Judiciare către CSM privind afirmația „niște penali de rang înalt” făcută de Lazăr.
„Pe parcurs, numai de când începe o procedură, până o finalizezi, pot surveni multe elemente, multe noutăți. În privința evaluării țin și la următorul lucru. Inspecția judiciară a sesizat CSM-ul cu privire la acea afirmație a procurorului general - niște penali de rang înalt. Inspecția judiciară a sesizat Secția de procurori pornind și de la faptul că alt demnitar al statului a fost dedus Consiliului de Combatere a Discriminării pentru o sintagmă asemănătoare și consiliul a considerat că este de natură să discrimineze. Secția de procurori a spus că nu e o sintagmă discriminatorie, ci este o expresie a libertății de exprimare (...) Plenul CSM-ului va trebui să vadă dacă acceași sintagmă la un demnitar înseamnă discriminare, iar la un demnitar specializat, jurist, înseamnă libertate de exprimare. Voi participa și eu la plen. Vom vedea ce se decide”, a mai spus Toader.
Ministrul Justiției a început evaluarea activității manageriale a procurorului general al României, Augustin Lazăr, în luna august. Deși abia începuse evaluarea, pe 28 august Toader prevestea finalul analizei, spunând că „Ministerul Public s-a îndepărtat treptat de rolul constituțional”.
„Decizia de demarare a procedurii de evaluare a procurorului general nu a venit nici din senin, nici din circumstanțial. Eu am observat de-a lungul timpului, și probabil ați observat și dumneavoastră, cum Ministerul Public s-a îndepărtat treptat de la rolul constituțional pe care-l are. Eu am observat cum activitatea ministerului s-a îndepărtat progresiv de la rolul de garantare a drepturilor și libertăților cetățenești. Criteriile sunt cele din lege. Voi face evaluarea. În maximum 30 de zile voi prezenta public rezultatele. Eu nu aș spune acum că vor fi negative sau pozitive. Ca și în precedent, voi face o radiografie a activității manageriale desfășurate de către procurorul general și voi trage o concluzie”, a declarat, luni, ministrul Justiției Tudorel Toader.
Comentarii