Mircea Băsescu a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență, în dosarul în care a fost acuzat că ar fi primit 600.000 de euro mită de la familia lui Sandu Anghel. Decizia Curții de Apel Constanța e definitivă.

UPDATE

Traian Băsescu a scris pe Facebook, imediat după anunț, că nu va comenta condamnarea fratelui său: „În privința condamnării fratelui meu nu am de făcut nici un comentariu, fiind o hotărâre definitivă a instanței, indiferent ce cred eu. Este o hotărîre definitivă prin care a fost condamnat la patru ani de închisoare, dar măcar Curtea de Apel Constanța nu a mai reținut obligații de plată din cîte înțeleg”.

+++

Judecătorii au dispus ca și Marian Căpățână să își execute condamnarea, în același dosar, de 3 ani de detenție pentru complicitate la trafic de influență. 


Fratele fostului președinte Traian Băsescu, Mircea Băsescu, și Marian Căpățână au fost trimiși în judecată în iunie 2014 de către DNA, pentru trafic de influență, respectiv, complicitate la trafic de influență, iar în luna noiembrie a aceluiași an a început derularea procesului. 

După ce au fost cercetați în stare de arest preventiv, judecătorii au înlocuit respectiva măsură cu cea a arestului la domiciliu și, ulterior, cu controlul judiciar. 

Potrivit DNA, în perioada 20 februarie 2011 - 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro de la un denunțător (Florin Anghel), prin intermediul inculpatului Marian Căpățână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl acestuia (Sandu Anghel, zis Bercea Mondial), precum și a altor cereri incidente în cauză, cu scopul de a obține o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

Fratele fostului președinte ar putea face doar patru luni de închisoare

EurActiv.ro a calculat perioada pe care Mircea Băsescu a petrecut-o deja în arest și, pe baza legii executării pedepselor, cât ar trebui să stea închis până să poată cere eliberarea condiționată.

Născut în 1953, Mircea Băsescu are 63 de ani. Potrivit Codului de Procedură Penală, persoanele cu vârsta peste 60 de ani pot să fie eliberate condiționat după executarea a cel puțin o treime din pedeapsă, dacă pedeapsa nu depășește zece ani. O treime din cei patru ani de închisoare înseamnă un an și patru luni.

Arestat pe 20 iunie 2014, Mircea Băsescu a fost pus sub control judiciar pe 18 iunie 2015. În acest timp, Mircea Băsescu a stat închis doar cinci luni, pe care le-a petrecut în arestul Poliției, după care a stat în arest la domiciliu.

Întreaga perioadă de un an se scade însă din pedeapsă, conform legii ea fiind considerată deja executată.

În aceste condiții, Mircea Băsescu ar urma să stea în penitenciar doar cel mult patru luni. În eventualitatea în care ar scrie și vreo carte, celebrele „lucrări științifice” de penitenciar, fiecare astfel de lucrare i-ar mai aduce o reducere de 30 de zile din pedeapsă.