Ministerul Justiției declanșează procedura de selecție pentru ocuparea funcțiilor de conducere vacante la nivelul Parchetului General, DNA și DIICOT.

Posturile vacante pentru care este demarată selecția sunt:

• PICCJ

- Procuror Șef Secție - Secția de resurse umane și documentare

• DIICOT

- Procuror Șef

- Procuror Șef Adjunct
- Procuror Șef Secție - Secția de combatere a infracțiunilor de terorism și criminalității informatice

• DNA

- Procuror Șef Adjunct

- Procuror Șef Secție - Secția de combatere a corupției
- Procuror Șef Secție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție

- Procuror Șef Secție - Secția judiciară penală

"Îi îndemn pe toți procurorii care îndeplinesc cerințele să se înscrie la concurs. Este ocazia să se implice la nivel de funcție de decizie și să impună acele schimbări pe care le așteaptă procurorii pentru a lucra în anchete penale profesioniste, imparțiale și independente", a scris Ministrul Justiției, Stelian Ion.

Ion mai spune că acestea sunt funcții care "pot da o direcție importantă în lupta anticorupție și împotriva criminalității".

Calendarul, criteriile de organizare și desfășurare a selecției pot fi consultate pe pagina web a Ministerului: http://www.just.ro/anunt-selectie-procurori/