Chestorul Cătălin Ionița, cel care marți și-a depus demisia din funcția de șef al Poliției Române, a ajuns miercuri dimineață la DNA, acolo unde a fost citat pentru a fi audiat într-un dosar de corupție.

UPDATE Procurorii DNA îl acuză pe chestorul Cătălin Ioniță că „în perioada 2009 – 2010 când îndeplinea funcția de șef al Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliției Sectorului 1 București, a pretins de la Petruța Dinu (persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de aproximativ 18 hectare, în localitatea Popești-Leordeni, județul Ilfov) cedarea cu titlu gratuit a unei suprafețe de 4 hectare din suprafața respectivă, promițând în schimb că îi va determina pe funcționarii publici cu atribuții în acest sens să urgenteze finalizarea procedurii de punere în posesie”.

Procurorii mai precizează că Ioniță a făcut demersurile necesare și, pe 03 decembrie 2010, Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a județului Ilfov a emis titlul de proprietate în favoarea Petruței Dinu și a altor trei persoane asupra a 18,17 hectare.

„Ulterior, la data de 19 martie 2015, persoanele beneficiare ale terenului au vândut întreaga suprafață lui Cătălin Ioniță și unei alte persoane din familia acestuia. Conform înțelegerii anterioare, cumpărătorii au achitat doar prețul de 70.000 de euro pentru suprafața de 14 hectare (prețul convenit fiind de 5.000 euro/hectar), restul de 4,17 hectare fiind cedate cu titlu gratuit”, mai precizează DNA.

În urma anchetei a reieșit că în declarațiile de avere din perioada 2015 – 2018, fostul șef al Poliției Române a menționat doar o suprafață de 18.174 metri pătrați (1,8 hectare), adică 10% din suprafața reală dobândită.

***** Textul inițial

Procurorii DNA au în lucru un dosar penal ce îl are în prim-plan pe chestorul de poliție Cătălin Ioniță, proaspăt demisionar din funcția de șef al Poliției Române.

Conform unor surse judiciare, Ioniță este suspect de trafic de influență.

Luni am primit o citație de la DNA pentru a mă prezenta pentru audieri. Imediat după acest lucru, fără niciun fel de ezitare, am considerat normal să protejez imaginea ministerului și a Poliției Române de un eventual scandal mediatic sau de o eventuală situație neplăcută, motiv pentru care am decis să fac un pas înapoi. Însă, așa cum cariera am avut-o impecabilă până în acest moment și traiectul meu profesional este unul impecabil, voi merge până în pânzele albe să arăt adevărul și sunt ferm convins că acest lucru va ieși la iveală", a declarat Cătălin Ioniță înainte de a intra în birourile procurorilor DNA.

Ioniță, preferatul ministrului de Interne Carmen Dan, a demisionat marți din funcție. În urmă cu șase luni, instalarea lui în funcție a dus la schimbarea premierului Mihai Tudose din fruntea guvernului pentru că s-a împotrivit demiterii lui Bogdan Despescu.

Vom reveni cu detalii